În sensul larg, sustenabilitatea se referă la capacitatea unei afaceri de a se menține pe piață în timp. Însă, odată cu provocările sociale și de mediu date de dezvoltarea economică, sustenabilitatea a căpătat valențe multiple pentru mediul de afaceri și cel al factorilor de decizie. Pentru companii aceasta înseamnă găsirea de metode pentru a preveni epuizarea resurselor naturale, astfel încât acestea să poată fi disponibile pe termen lung, generațiilor viitoare.
Mecanismul sustenabilității
Politicile de sustenabilitate adoptate la nivelul statelor sau mediului privat scot în evidență efectul pe care îl pot avea în viitor politicile practicate și activitățile economice asupra societății în ansamblu, ecosistemelor și economiei în sensul larg. Conceptul de sustenabilitate corespunde de cele mai multe ori ideii potrivit căreia, în lipsa unor schimbări majore a modului nostru de viață, planeta va suferi o deteriorare ireversibilă.
Pe măsură ce îngrijorările privind schimbările climatice, pierderea biodiversității și gradul ridicat de poluare au devenit o prioritate pe agenda de lucru a factorilor de decizie la nivel de state, societatea globală a adoptat la scară largă politicile de sustenabilitate, în principal prin implementarea unor practici sustenabile de business și prin creșterea investițiilor în tehnologii verzi, prietenoase cu mediul înconjurător.
Cei 3 piloni ai sustenabilității
Conceptul de sustenabilitate se bazează pe trei piloni principali: economic, mediu și social – informal cunoscuți drept profit, planetă și oameni.
În timp ce sustenabilitatea economică se concentrează pe conservarea resurselor naturale care oferă materii prime pentru activitățile de producție, sustenabilitatea de mediu aduce în atenție importanța eco-sistemelor care asigură viața: aerul, apa și solul. În schimb, sustenabilitatea socială se concentrează pe efectele pe care sistemele economice îl au asupra umanității și acționează în direcția unor aspecte precum eradicarea sărăciei și a foametei sau lupta împotriva inegalității de orice fel.
În anul 1983, Națiunile Unite au creat Comisia Internațională de Mediu și Dezvoltare, cu scopul de a studia conexiunile existente între gradul de sănătate a populației, dezvoltarea economică și echitatea socială. Comisia, condusă de fostul prim-ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brundtland, a publicat în anul 1987 un raport care a devenit standardul în definirea conceptului de dezvoltare sustenabilă.
Raportul definește dezvoltarea sustenabilă drept „satisfacerea nevoilor din prezent fără a afecta capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
Sustenabilitatea corporativă
În mediul de afaceri, sustenabilitatea se referă la mai mult decât o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător. Harvard Business School propune două modalități de măsurare a practicilor de sustenabilitate în afaceri: efectul unei afaceri asupra mediului și efectul unei afaceri asupra societății, cu scopul final ca obiectivele de sustenabilitate ale unei companii să aibă un efect pozitiv cel puțin asupra uneia dintre cele două arii. De altfel, sustenabilitatea corporativă a apărut ca un răspuns la îngrijorările din spațiul public privind impactul negativ pe termen lung pe care concentrarea mediului de business pe profituri obținute pe termen scurt o poate avea. Ca atare, reducerea emisiilor de carbon și a energiei electrice, obținerea de materii prime necesare procesului de producție din surse de tip fair-trade sau un management eficient al deșeurilor sunt printre cele mai generale măsuri incluse astăzi în strategiile de business ale companiilor, indiferent de domeniul lor de activitate.
