Cea mai performantă fabrică Danone din Europa aniversează 25 de ani de producție locală, cu lapte provenit 100% de la fermieri români și produse lactate care ajung atât pe piața locală, cât și pe alte 14 piețe europene.

Pe parcursul celor 25 de ani, Danone România a investit considerabil în modernizarea și extinderea capacităților de producție ale fabricii din București, transformând-o într-un centru european de producție. Investițiile constante au transformat fabrica din București în cea mai performantă unitate Danone din Europa, cu o capacitate de producție de 75.000 de tone de iaurt anual.

”În acești 25 de ani, Danone România a crescut și s-a dezvoltat alături de generații de consumatori și partenerii săi, demonstrând implicarea față de calitate, inovație și responsabilitate socială. Portofoliul nostru s-a diversificat, dar am rămas fideli cerințelor unui stil de viață sănătos și modern. Avem planuri ambițioase atât pe partea de business cât și în ceea ce privește implicarea noastră în dezvoltarea comunităților în care activăm”, a declarat Adrian Pascu, Vice President Sales Danone Central East Europe & General Manager Ukraine.

”Investițiile pe care compania Danone România le-a făcut de-a lungul timpului au avut și au un rol cheie în dezvoltarea producției locale de lapte de calitate, la standarde europene, a fermelor și micilor gospodari. Investițiile semnificative în fabrica din București demonstrează nu doar dedicarea pentru producția de calitate, ci și responsabilitatea față de siguranța alimentelor, societate și mediul înconjurător”, a declarat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii.

Prin programul socio-economic „O șansă pentru familia ta”, inițiat în 2012, în parteneriat cu Fundația Heifer și Polaris, Danone România a investit 7 milioane de euro pentru a sprijini gospodarii locali și pentru a stimula antreprenoriatul. Laptele folosit este 100% lapte românesc achiziționat de la cei 220 de gospodari din Zimnicea și de la cele 20 de ferme locale.

În 2024, Danone România a obținut certificarea B Corp în cadrul grupului regional din care România face parte alături de Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Danone România se alătură astfel mișcării sociale pentru sustenabilitate ce aduce împreună peste 6.000 de companii, în peste 80 de țări și 150 de industrii ce îndeplinesc standarde riguroase de performanță socială și de mediu, transparență și responsabilitate.