Danone România a finalizat investiția de 7 milioane de euro în proiectul socio-economic „O șansă pentru familia ta” din Zimnicea. Proiectul are ca scop stimularea antreprenoriatului local în domeniul laptelui, oferind sprijin micilor fermieri pentru a produce lapte la standarde europene și pentru adoptarea de practici agricole regenerative.

Prin intermediul proiectului demarat în 2012, peste 220 de mici gospodari din orașul Zimnicea au devenit antreprenori, laptele produs în gospodăriile lor fiind livrat zilnic către fabrica de iaurt Danone din București. Danone România precizează că 10% din necesarul anual provine acum din proiectul “O șansă pentru familia ta”.

Compania mai anunță că, împreună cu partenerul local Polaris Group și autoritățile locale, se vizează înființarea  pe parcursul anului 2024 a unei clase de mecanică agricolă la Liceul Teoretic din Zimnicea. Clasa, va pregăti 12 elevi să devină specialiști în domeniul zootehnic. Danone va oferi burse de performanță și sociale în valoare de 5.000 de euro anual.

„Suntem mândri să anunțăm că, de 12 ani, prin programul social „O șansă pentru familia ta”, Danone România a reușit să demonstreze nu doar angajamentul său ferm față de societate și consumatori, dar și dedicarea pentru dezvoltarea generațiilor cu care a crescut de 25 de ani de când produce iaurt în fabrica de lactate din București. Investiția de 7 milioane de euro și integrarea producției de lapte de la gospodarii din Zimnicea în lanțul nostru de aprovizionare și producție subliniază această dedicare. Mai mult, formarea clasei specializate în mecanică agricolă la Liceul Teoretic Zimnicea este un pas important în susținerea educației și pregătirii viitoarei generații pentru o industrie agricolă inovatoare și responsabilă. Ne bucură să fim parte a acestui efort comun și privim cu încredere și optimism către rezultatele pe care le vom obține împreună, consolidând astfel fundația pentru un viitor prosper și sustenabil”, a declarat Cătălin Andreica, Milk Procurement & Project Manager, Danone România.

Asociația Polaris, care gestionează centrul de colectare din Zimnicea, este partener Danone de 25 de ani. Începând cu 1999, Danone a început să colecteze lapte din Zimnicea, iar din anul 2012 Danone și Polaris au lucrat împreună pentru dezvoltarea producției locale de lapte. Parteneriatul a fost extins pentru a include susținerea agriculturii regenerative și a educației.

Suntem încântați să facem parte din acest parteneriat valoros, care marchează un pas important spre îmbunătățirea accesului la educație specializată în domeniul mecanicii agricole pentru tinerii din comunitatea noastră. Contribuția companiei Polaris Group la dotarea noii clase cu echipamente esențiale și oferirea de burse școlare lunare celor 12 elevi înscriși reflectă angajamentul nostru ferm față de dezvoltarea educațională și profesională a viitoarelor talente”, a precizat Iulian Branzoi, Director General Polaris Group.