Sistemul Coca-Cola în România, format din companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, face încă un pas spre O lume fără deșeuri (A World Without Waste) – viziunea globală pentru o economie circulară și sustenabilă: începând cu luna aprilie introduce pe piața locală capacele care rămân atașate de sticlele din plastic.
Inițiativa este parte a tranziției pe care o face compania în toată Europa, pentru a îndeplini prevederile referitoare la închiderea recipientelor din plastic pentru băuturi. Incluse în Directiva UE 2019/904 privind materialele plastice de unică folosință, prevederile au scopul de a facilita colectarea și reciclarea sticlelor de unică folosință din plastic și de a contribui la reducerea deșeurilor de ambalaje. Punerea în aplicare a directivei va fi obligatorie începând cu luna iulie 2024.
Noul design al capacelor reprezintă și un nou pas în planul elaborat de companie pentru atingerea sustenabilității în domeniul ambalajelor. Potrivit acestui plan, Coca-Cola și-a luat angajamentul ca până în 2030 să colecteze și să recicleze echivalentul a 100% din ambalajele puse pe piață, la nivel global.
În România, compania a început deja producția sticlelor cu noul capac atașat pentru portofoliul de băuturi răcoritoare necarbonatate, urmând ca în luna mai să înceapă tranziția și pentru sticlele de băuturi răcoritoare carbonatate.
„Suntem conștienți de rolul pe care îl avem în a ține ambalajele departe de natură. Încă din 2014, am introdus, pentru apa minerală naturală, Dorna, un ambalaj inovator, realizat în proporție de 30% din plante. Am continuat cu lansarea, în 2020, a portofoliului de ape minerale naturale în 100% PET reciclat, apoi cu introducerea Keel Clip™, o alternativă de ambalaj colectiv care înlocuiește folia de plastic. În prezent, 20% din totalul portofoliului ambalat în PET este îmbuteliat în PET reciclat și 100% din portofoliul de băuturi răcoritoare al Sistemului Coca-Cola este disponibil în ambalaje reciclabile. Credem că o lume fără deșeuri este posibilă, de aceea ne vom continua eforturile pentru a atinge noi etape importante în această călătorie”, spune Jovan Radosavljevic, General Manager Coca-Cola HBC România.
Soluția capacului atașat propusă de Sistemul Coca-Cola, constă în inelul care, cu ajutorul unei clape, ajută capacul să se potrivească perfect. Capacul rămâne atașat la inelul de siguranță de pe sticlă, iar clapeta asigură deschiderea facilă a sticlei.
„Noul sistem de închidere a sticlelor a fost testat în laboratorul de cercetare și dezvoltare al Companiei Coca-Cola din Bruxelles, pentru a asigura nu numai o experiență confortabilă pentru consumatori și beneficii în ceea ce privește funcționalitatea și igiena, ci și respectarea reglementărilor, precum și cele mai înalte standarde tehnice și de siguranță”, spune Paris Nikolopoulos, General Manager Coca‑Cola România.
Cercetările și testele efectuate de companie în toată Europa au contribuit la definirea și dezvoltarea unei soluții preferate de către consumatori, însoțite de comunicări clare pentru aceștia, cu privire la noul capac.
Tranziția la capacele atașate va fi susținută si de o amplă campanie de comunicare, dezvoltată în mediul digital, dar și în magazine, pentru a sprijini familiarizarea consumatorilor cu noile capace.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate