Coca-Cola HBC România, prin platforma #DupăNoi, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România, lansează BOARDUL DE SUSTENABILITATE – un program național care propune un model unic de colaborare, integrând pentru prima dată actorii relevanți din mediul public-privat într-un efort comun pentru un viitor mai sustenabil în comunitățile din România.

Cu o investiție inițială de 200.000 de euro din partea Coca-Cola HBC România, sumă ce va susține primii 2 ani de activitate, programul are și obiectivul de a-și dubla resursele prin colaborări strategice cu alți parteneri. Primul partener privat care s-a alăturat inițiativei este PENNY România. Cu o viziune pe termen lung, programul pornește cu un plan de activitate de 6 ani (2024-2030) și va debuta în județul Prahova, urmând să-și extindă activitatea la nivel național. Alături de Fundația Comunitară Prahova, BOARDUL DE SUSTENABILITATE a lansat deja primele intervenții și oportunități de finanțare ca răspuns la nevoile locale: un apel de granturi pentru microcomunități verzi și inaugurarea primului HUB Comunitar al orașului Ploiești.

Cu un model colaborativ inspirat de principiului SDG 17 – Parteneriate pentru Obiective, misiunea programului este de a reuni parteneri privați, sociali, instituționali și cetățeni pentru a dezvolta soluții scalabile ce contribuie la bunăstarea comunităților. Programul ca direcții principale de intervenție mediul și comunitățile.

La Coca-Cola HBC, sustenabilitatea este mai mult decât un obiectiv – este o misiune care ne definește, fiind integrată în strategia noastră de business. Ca lideri în industrie, ne-am dorit să aplicăm aceeași viziune de a inova și în comunități pentru a construi împreună o lume mai bună pentru generațiile viitoare. De peste 9 ani facem asta prin platforma noastră de sustenabilitate #DupăNoi. În tot acest timp, am învățat că pentru a genera un impact real, comunitățile trebuie abordate ca un sistem interconectat, unde acțiunea colectivă, susținută de parteneriate solide, aduce rezultate tangibile și durabile. Boardul de Sustenabilitate este expresia acestei viziuni – un model care reunește partenerii privați, sociali, instituționali și oamenii din comunitate pentru a crea soluții cu impact durabil. Îi invităm pe toți cei care ne împărtășesc valorile să ni se alăture, pentru că doar împreună putem transforma sustenabilitatea într-o realitate concretă, care să răspundă nevoilor comunităților”, a declarat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.