Majoritatea gospodăriilor din lumea dezvoltată, inclusiv România, consideră accesul la surse de apă potabilă sigure ceva normal. Cu toate acestea, la nivel global aprovizionarea cu apă potabilă întâmpină dificultăți. Până la finalul acestui deceniu, cererea globală de apă potabilă ar putea fi cu 40% mai mare decât rezervele disponibile. În anumite țări deja a fost raportată extragerea unei cantități de ape potabile de 38 de ori mai mari decât cea disponibilă natural.
Nu este de mirare că tema Zilei Mondiale a Apei de anul acesta, sărbătorită pe 22 martie, este „Apă pentru pace”, pentru a evidenția rolul critic al apei în stabilitatea și prosperitatea planetei.
În România, consumatorii și instalatorii profesioniști, pun accent deosebit pe rolul armăturilor și produselor folosite în rețelele de alimentare cu apă.
„Pentru a răspunde problemelor în alimentarea cu apă din România și Estul Europei avem nevoie de soluții avansate în beneficiul consumatorilor, mediului și contractorilor HVAC (sisteme de încălzire, ventilare și condiționare a aerului). De peste 80 de ani, soluțiile avansate de la Resideo pentru sisteme hidraulice ajută instalatorii din Europa și clienții acestora să aibă locuințele confortabile, cu sisteme funcționale. Astfel, dorim să împărtășim din expertiza și experiența acumulată prin listarea a cinci pași care pot fi parcurși la nivel colectiv în România pentru o gestionare inteligentă a resurselor de apă”, spune Gelu Olteanu, Country Sales Leader Resideo România, care explică rolul Resideo în acest proces.
Cinci sfaturi pentru gestionarea inteligentă a instalațiilor de apă
- Consumul poate fi redus și prin alte metode decât închiderea robinetului. Un rol importat îl joacă presiunea apei din instalație. Asigurați-vă că dispuneți de reductoare de presiune eficiente, care vă protejează împotriva presiunii prea mari de intrare și, în același timp, vă ajute să scăpați de consumul inutil de apă.
- Îndepărtați particulele solide pentru a proteja instalația și calitatea apei. Particulele solide pot provoca daune instalației. Pentru eliminarea acestora aveți nevoie de filtre care asigură continuitate în furnizarea apei. Filtrele de apă cu reductor de presiune filtrează apa și reduc consumului.
- Stopați acumularea de calciu în instalațiile de apă, reducând la minimum consumul de apă și de sare. Luați în considerare o stație eficientă pentru dedurizarea apei. Cele mai moderne soluții din piață folosesc tehnologia schimbului de ioni și sunt dotate cu supape de control avansate.
- Evitați eventuale daune costisitoare cauzate de inundații și infiltrații cu apă. Scurgerile de apă sunt o problemă majoră peste tot în lume. Acestea nu doar că provoacă daune majore apartamentelor și caselor, dar afectează și eforturile de conservare a apei potabile. Un studiu regional comandat de Resideo arată că 34% dintre români se confruntă cu inundații în locuințe. Deși 72% din respondenți declară că se aflau acasă în timpul în care s-au produs scurgerile de apă, 23% dintre aceștia au suferit pagube materiale. Depistarea din timp a scurgerilor de apă și prezența unei vane de închidere contribuie la conștientizarea acestor probleme și protejarea bunurilor și structurii locuințelor, anulând eventuale cheltuieli majore de reparații.
- Cereți sfatul instalatorilor profesioniști. Cel mai bun mod pentru să te asiguri că folosești apa eficient este să discuți cu un expert. Acesta te poate ajuta să iei cele mai bune măsuri și să optezi pentru produsele optime, adaptate nevoilor tale concrete din domeniul instalațiilor de apă.
Dincolo de stabilirea acestei zile celebrate la nivel global, pentru conștientizarea importanței apei potabile, Națiunile Unite subliniază importanța unui consum și a producției responsabile de resurse în cadrul obiectivului 12 din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale organizației.
„La nivel global, resursele de apă sunt foarte prețioase. Dacă nu luăm atitudine fiecare, prin alegeri inteligente, riscăm să punem în pericol sau să creștem gradul de presiune pe soluțiile de alimentare cu o resursă vitală. La Resideo ne concentrăm pe a avea un impact pozitiv și pe a ne sprijini clienții în acest drum colectiv spre un viitor sustenabil”, declară Gelu Olteanu.
Studiul Resideo evidențiază că sustenabilitatea este importantă pentru 76% dintre respondenții din România, 39% luând decizii de cumpărare pe baza acestui considerent. Sondaj comandat de Resideo în august 2023 și realizat pe un eșantion reprezentativ de proprietari de locuințe (peste 500) din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.
Resideo face progrese importante în materie de sustenabilitate, la nivel global. Recent, compania și-a îmbunătățit cu 10 puncte scorul Ecovadis, de la 59 la 69. Acest indicator arată că Resideo este în primele 8% cele mai sustenabile companii din lume, dintr-o listă de 100.000 de operatori economici din aproximativ 175 de țări, conform datelor uneia dintre cele mai importante companii de evaluare a performanțelor de mediu, etică și drepturile omului.
articole recomandate