Pe 23 martie 2024, între 20:30 și 21:30, va avea loc a 18-a ediție Ora Pământului/ Earth Hour – cea mai mare acțiune voluntară de mediu din istorie.  De #OraPamantului2024, WWF- România (Fondul Mondial pentru Natură), lansează Banca Orelor pentru Natură, o aplicație online, interactivă, care adună numărul total de ore dedicate activităților pro-natură, de pe întreg globul, și care, din acest an este disponibilă și pentru țara noastră.

Banca Orelor pentru Natură permite utilizatorilor să aleagă cele mai potrivite, relevante și interesante moduri în care pot petrece o oră în beneficiul lor și al planetei.

În 2023, mai mult de 410.000 de ore au fost înregistrate în Banca Orelor pentru Natură de către oameni din peste 190 de țări, iar în 2024 organizația își propune să depășească acest număr. WWF-România invită oamenii să se alăture milioanelor de participanți din toată lumea și să înregistreze în platformă activitatea pe care o vor desfășura pentru Ora Pământului 2024, cât și numărul de ore pe care îl vor oferi Planetei, prin intermediul activității respective. Detalii pe https://wwf.ro/orapamantului/

”La nivel global, în fiecare oră dispar o specie sălbatică și păduri de dimensiunea unui teren de fotbal! Reziliența naturii este pusă la grea încercare de impactul activităților umane.  Noi, la WWF, dezvoltăm și implementăm proiecte de reconstrucție a zonelor naturale degradate și de protecție a speciilor sălbatice din România, dar suntem limitați de resurse.  Avem nevoie de cât mai mulți oameni alături de noi, oameni care să înțeleagă valoarea Naturii pentru prosperitatea umanității și să acționeze alături de noi în beneficiul naturii.  Ora Pământului este o mișcare globală prin care oamenii își unesc vocile și acțiunile pentru a da voce naturii.  Acum, prin Banca Orelor pentru Natură dar și prin mecanismul de donație, facilităm susținătorilor noștri acțiunea cu informații, idei și soluții în beneficiul planetei.  Sper să vedem cât mai mulți oameni alături de noi și cât mai multe ore investite în salvarea naturii”, a declarat Hanny Bratu, director de comunicare și fundraising la WWF-Romania (Fondul Mondial pentru Natură).

Care este Agenda zilei de 23 martie?

Acțiune de voluntariat la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” din București.
Pe 23 martie, voluntarii, alături de echipa WWF-Romania, vor sărbători Ora Pământului 2024 la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” din București unde vor dărui câteva ore planetei și prin desfășurarea de lucrări de primăvară precum tăierea lăstărișului, greblarea frunzelor și igienizare. Toți cei care doresc să se alăture acestei activități, se pot înscrie pe site-ul oficial al campaniei: wwf.ro/orapamantului.

Picnicul prietenos cu natura este provocarea adresată profesorilor și elevilor, de Ora Pământului. Pe baza principiilor dietei planet-based (folosirea ingredientelor locale și de sezon, fără risipă alimentară), profesorii sunt invitați să organizeze împreună cu elevii lor această activitate, în urma căreia vor acumula mai multe cunoștințe despre alimentația sănătoasă și despre protecția mediului înconjurător. Cele mai apreciate proiecte vor fi premiate. Profesorii se pot înscrie completând formularul de la https://wwf.ro/orapamantului.

WWF-România face un apel și către toți proprietarii de afaceri sustenabile să participe activ – să organizeze activități sau evenimente care au legătură cu Ora Pământului 2024. La rândul său, WWF-România va susține și promova instituțiile și companiile care aleg să se alăture de Ora Pământului prin înscrierea activităților organizate de către aceștia în Banca Orelor pentru Natură.

”În acest an, este important să se alăture inițiativei Ora Pământului mai mulți oameni ca niciodată pentru a valorifica puterea colectivă a indivizilor și a comunităților. Este esențial să ne implicăm, dacă vrem să sensibilizăm populația cu privire la provocările de mediu și să inversăm curba pierderii biodiversității până în 2030. Pentru a uni cu adevărat milioane de oameni din întreaga lume, este necesar ca Ora Pământului să se extindă dincolo de grupul său deja masiv de susținători actuali și să se conecteze cu persoane care nu s-au implicat încă. Protejarea planetei noastre este o responsabilitate comună și necesită o acțiune colectivă din partea fiecărei părți a societății”, a declarat Kirsten Schuijt, director general, WWF International.

Evenimentul Ora Pământului/ Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni și peste 2.100 companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea față de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei. Din 2008, Ora Pământului a devenit o mișcare globală, incluzând sute de milioane de oameni din mai mult de 190 de state ale lumii, amintindu-ne de responsabilitatea noastră colectivă, aceea de a crea un viitor plin de speranță și durabil pentru planeta noastră.