Carrefour România, Fundația Carrefour Franța și Asociația InspirAction lansează a doua ediție a proiectului „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”, cu scopul de a facilita adoptarea unui stil de viață echilibrat în rândul elevilor de gimnaziu și al părinților, printr-un program educațional implementat în școlile publice din România.
„Prin acest proiect, ne aliniem angajamentului strategic Carrefour Act for Food, prin care promovăm, prin diverse acțiuni, alimentația sănătoasă și facilităm tranziția alimentară. Alături de instituțiile de învățământ și beneficiind de sprijinul autorităților centrale și locale, educăm adolescenții în privința principiilor alimentare de bază, îi îndrumăm să evite risipa alimentară și îi susținem să integreze activitățile sportive în viața lor de zi cu zi. Această inițiativă este un pas important în direcția unei comunități mai informate și mai responsabile în ceea ce privește alimentația, dar și mediul înconjurător”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
Conform ultimelor date prezentate în raportul Word Obesity Atlas (2023), situația obezității în România este în continuare alarmantă. Potrivit estimărilor, aproximativ 35% dintre adulții români vor fi afectați de această problemă de sănătate, cu o creștere anuală de 2,1% în perioada 2020 – 2035. Situația este cu atât mai îngrijorătoare când ne referim la copii, proiecțiile prezentate în cadrul aceluiași studiu arată o creștere anuală de 5,6% a numărului de copii afectați de obezitate, în perioada 2020 – 2035. Mai mult decât o problemă de sănătate, obezitatea are și un impact semnificativ asupra economiei naționale: în 2035, PIB-ul României va fi afectat negativ cu aproximativ 3,6%.
Proiectul „Gust pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase” a debutat în 2022, cu scopul de a-i educa pe adolescenți și părinți cu privire la adoptarea unui stil de viață echilibrat, printr-o abordare holistică.
„Suntem entuziasmați să desfășurăm acest proiect de amploare împreună cu Carrefour. Motivul este simplu – există o mare nevoie pe care acest proiect o acoperă, iar noi am conturat un program complex, care răspunde foarte bine nevoii de sănătate fizică, mentală și emoțională pentru adolescenți”, a adăugat Simona Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction.
În cadrul primei ediții a programului au participat 220 de elevi din 7 școli, din următoarele 5 orașe: București, Craiova, Alba Iulia, Focșani și Botoșani. Aceștia au beneficiat de 250 de sesiuni de nutriție, mindfulness și aerobic, și au avut ocazia de a-și crea propria grădină cu legume și plante aromatice. În plus, în cadrul proiectului au luat parte și familiile elevilor, aproximativ 600 de părinți, bunici și rude apropiate, care au beneficiat de webinarii pe tema obiceiurilor sănătoase. Rolul celor 250 de sesiuni a fost de a dezvolta abilități ale unei vieți echilibrate, printre temele din program numărându-se: diversificarea alimentelor consumate, impactul acestora asupra nivelului de energie, a calității odihnei, corectarea posturii corporale, transformarea mișcării într-un obicei, planificarea timpului și stabilirea de obiective SMART.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate