Potrivit raportului Renewable Energy Country Attractiveness Index 2021, realizat de EY, țările cu cele mai mari investiții în energie verde sunt Statele Unite, China, Regatul Unit al Marii Britanii și Germania. Securitatea energetică este unul dintre subiectele care au urcat semnificativ în topul listei de priorități a guvernelor la nivel mondial, care sunt în căutarea de soluții pentru accelerarea implementării de programe privind energia regenerabilă, tocmai pentru a reduce cât mai mult posibil dependența de importurile de energie, în special în contextul politic volatil din această perioadă.
Iată mai jos o listă a primelor 10 state la nivel global cu cele mai mari investiții în energie regenerabilă:
Locul 10: Țările de Jos
Este foarte probabil ca energia eoliană să accelereze atingerea obiectivelor legate de schimbările climatice pe care Olanda și le-a propus. Însă, această țară își construiește un nume puternic și în domeniul investițiilor în hidrogen verde și alte tehnologii asociate. De altfel, Olanda a urcat o poziție față de clasamentul precedent
Locul 9: Spania
Spania și-a stabilit un obiectiv ambițios: până în 2030, 42% din energia produsă trebuie să provină din surse regenerabile. Clima și geografia favorabile acestei țări – relief muntos, vânt care permite generarea de energie eoliană, râuri cu debit ridicat și ani însoriți – sunt elemente cruciale în atingerea acestui deziderat
Locul 8: Japonia
Țara Soarelui Răsare își propune ca în jur de 36-38% din energia sa să provină din surse regenerabile până în anul 2030. Un studiu recent a arătat că Japonia are de 14 ori mai multe resurse solare și eoliene extrateritoriale decât are nevoie pentru a genera energie regenerabilă în proporție de 100%.
Locul 7: India
Sectorul energiei eoliene din India se confruntă cu dificultăți foarte mari în a atinge același nivel de generare ca și cel al energiei solare, ceea ce a făcut ca această țară să nu își atingă ținta de 60 GW de putere instalată până în anul 2022. Cu toate acestea, privirea de ansamblu este una pozitivă: capacitatea instalată a Indiei a crescut în ultimii 7 ani și jumătate cu 286%, depășind pragul de 151,4 GW.
Locul 6: Australia
Investițiile în surse de energie regenerabilă au reprezentat injecții semnificative de capital în acest sector din Australia. Un exemplu în acest sens a fost investiția de 140 de milioane de dolari pentru baterii solare sisteme de energie solară la cost redus. Iar oportunitățile nu întârzie să apară în toate domeniile energiei regenerabile, de la energie eoliană și până la stocarea de energie și energia obținută din hidrogen. De altfel, energia verde a fost una dintre primele 5 priorități ale guvernului australian, care a anunțat în 2020 Strategia pentru Producție Modernă, un plan în valoare de 1,5 miliarde de dolari australieni.
Locul 5: Franța
Franța și-a stabilit ținte ambițioase pentru anul 2050 în materie de energie regenerabilă, având în plan investiții pentru generarea a 100 GW de energie solară, a 400 GW de energie eoliană precum și investiții adiționale în valoare de 5 miliarde de euro în decarbonizarea industriei grele. Pe termen scurt, Franța își propune să atingă în mixul de energie un nivel de 32% a energiei regenerabile până în 2030.
Locul 4: Germania
Germania își va atinge targetul de 100% energie verde cu 15 ani mai devreme, respectiv în anul 2035, iar obiectivul de 80% până în 2030 va contribui la creșterea securității energetice a acestei țări. De asemenea, Germania a avut în 2014 parcul fotovoltaic cu cea mai mare putere instalată din lume care, în 2021 avea o putere instalată de 58 GW.
Locul 3: Regatul Unit al Marii Britanii
Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii plănuiește să crească obiectivul de putere instalată pe zona de energie eoliană până în 2030, de la 30 GW la 40 GW. Investiții masive se fac în regiunea de nord-est a țării, și în zona Teesside, arie care reprezintă centrul principal al investițiilor în energie verde și al dezvoltării de tehnologii în acest domeniu.
Locul 2: China continentală
China practică un adevărat „mers pe sârmă” în materie de energie: manifestă un interes sporit pentru energie regenerabilă, în timp ce producția de gaze naturale și petrol va continua să rămână unul dintre pivoții principali ai economiei. În 2021, China a generat 2,48 de trilioane de kWh de energie electrică provenită din surse regenerabile, ceea ce a acoperit 29,8% din consumul total de electricitate al țării.
Locul 1: Statele Unite ale Americii
20% din totalul energiei produse în Statele Unite este reprezentată de energia regenerabilă, însă acest procent este în continuă creștere. În 2021, energia eoliană a avut cea mai mare contribuție la totalul producției de energie (9,2%), urmată de energia hidro (6,2%), energia solară (2,8%), biomasă (1,3%) și energia geotermală (0,4%). În 2022 era de așteptat puterea instalată pentru energia solară și cea eoliană să crească cu peste 60%, cumulat (46% pentru energie solară și 17% pentru cea eoliană). Cu toate acestea, petrolul (35%) și gazele naturale (34%) continuă să contribuie semnificativ la consumul de energie, în timp ce, cu toată creșterea susținută înregistrată, energia regenerabilă contribuie cu doar 12% la totalul energiei produse în Statele Unite.
articole recomandate