Banca Transilvania a fost premiată de mai multe ori în ultimii ani pentru implicarea în societate și pentru țintele de sustenabilitate asumate. Spre finalul anului trecut, Banca Transilvania a primit recunoașterea impactului pozitiv și sustenabil în comunitate în cadrul Galei Sustenabilității, prin premiul Ținte atinse în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă – Sustainable Cities and Communities. Organizat de Intact Media Group, evenimentul a premiat persoane, companii și ONG-uri care fac România mai bună și aliniată la îndeplinirea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) asumate de ONU prin Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.
„În calitate de cea mai mare bancă românească, suntem pe deplin conștienți de statutul nostru de model în România și conducem schimbarea pornind de la teme precum: oameni, mediu înconjurător, incluziune financiară, transparență, etică și responsabilitate”, spune Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania. „Știm că performanța non-financiară este la fel de importantă ca și cea financiară, tocmai de aceea creșterea responsabilă este parte din angajamentul nostru. Ca membru responsabil al comunității, ne dorim să susținem în continuare spiritul antreprenorial și să contribuim tot mai mult la dezvoltarea și transformarea mediului economic și de afaceri din România. Prosperitatea este rezultatul creșterii economice și al inovațiilor digitale și tehnologice, iar această prosperitate trebuie construită cu gândul la viitor”, a completat acesta.
În raportul de sustenabilitate pe 2022, banca arată că angajamentul pentru sustenabilitate este încorporat în toată oferta de produse, de la credite imobiliare-ipotecare verzi până la creditul de nevoi personale cu ofertă verde. Prin aceste produse cu dobânzi mai avantajoase se dorește încurajarea clienților să aibă un stil de viață sănătos și durabil, cu case mai ecologice și achiziții limitate în primul rând pentru bunuri eco-friendly.
De asemenea, banca oferă și primul card eco-friendly din România, BT Visa Classic. Cardul a fost dezvoltat prin tehnologia, procesele și materialele corespunzătoare pentru a diminua impactul negativ asupra mediului înconjurător astfel încât să reducă substanțial deșeurile din plastic și amprenta de carbon. Lansat la finalul lunii iulie 2021, cardul eco-friendly este realizat din plastic reciclat și elemente biodegradabile.
BT s-a alăturat Angajamentului pentru Mediu în luna mai 2022 și arată că prin transformarea portofoliului de carduri în unul 100% ecologic își va reduce amprenta de carbon cu circa 36% până la finalul anului 2025.
Soluții de plată green
BT a creat și servicii de plată inovative și dedicate construirii unui viitor financiar mai inclusiv. Banca oferă soluții de plată digitale precum BT Pay, Apple Pay, Google Pay, accesorii de plată (wearables), smartwatches (Fitbit Pay, Garmin Pay), respectiv pentru comercianți și antreprenori (POS-urile tradiționale, POS-uri Android, aplicația de POS prin telefon, soluția proprie de eCommerce – BTeComm etc). „Credem că doar în acest fel putem face schimbări reale, aducându-ne aportul la tranziția către economia circulară”, se arată în raportul pe 2022.
Până acum, banca a trimis 150.000 de confirmări ale cumpărăturilor online efectuate prin BT Pay, în 24 de ore, iar prin aplicația BT Pay se realizează zilnic 250.000 de plăți online. Numărul utilizatorilor frecvenți de BT Pay se ridică la două milioane.
Banca Transilvania a devenit semnatar oficial al Principiilor ONU pentru un sector bancar responsabil. Cererea de aderare a fost aprobată în ianuarie 2022, banca luând parte la Inițiativa Financiară din cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment’s Finance Initiative, UNEP FI). Prin aderarea la acest program, ne asigurăm că strategia de business și practicile sunt aliniate cu țintele privind schimbările climatice ale Acordului de la Paris.
Implicare în comunitate
Implicarea în comunitate se traduce la BT prin susținerea antreprenoriatul românesc, afacerile responsabile și creșterea durabilă, alături de campanii de CSR și proiecte comunitare. În total, 125 de asociații și organizații neguvernamentale au beneficiat de campaniile de CSR și s-au strâns 190.000 de euro prin campanii de donații. Investițiile BT în dezvoltarea comunităților locale prin finanțarea evenimentelor culturale și educaționale, sprijinirea cauzelor sociale și contribuția prin diferite proiecte s-a ridicat la 27 milioane lei.
Din numărul total de împrumuturi din portofoliul clienților corporate, 75% sunt clasificate ca având un risc scăzut de mediu și social, bazat pe standardele internaționale de evaluare IFC. De asemenea, în colaborare cu BERD, BT a acordat peste 1.500 de credite ipotecare și de nevoi personale, în valoare de peste 33 milioane euro clienților care și-au dorit să achiziționeze locuințe eficiente energetic și bunuri cu o clasă de eficiență superioară.
„Anul 2022 a fost totodată un an în care eforturile noastre au fost recunoscute și validate extern, prin prisma ratingurilor obținute din partea agențiilor internaționale. Dincolo de acțiunile implementate până acum, suntem conștienți că pentru a ne transforma cu adevărat viziunea în acțiuni care să conducă la schimbările atât de necesare, trebuie să facem pași hotărâți și fermi către atingerea obiectivelor noastre de sustenabilitate, iar transformările reale și de impact necesită colaborare și parteneriate. Avem obligația morală și strategică la nivelul sectorului financiar din România, să promovăm și să generăm schimbări pozitive, alături de clienții, furnizorii, colegii și toți stakeholderii noștri”, declară Omer Tetik,
articole recomandate