Etex Building Performance (Siniat si Promat România), producător de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi și parte a Grupului Etex, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții și pionier în domeniul construcțiilor ușoare, sprijină 20 de copii de clasele a IX-a și a XI-a din mediul rural să primească educație de calitate și să își sporească șansele de reușită în viitor. Alți 800 de copii învață acum în școli mai primitoare și datorită contribuției Etex Building Performance pe parcursul ultimilor ani.

ANDREI POPA, Director General România & SEE region“Considerăm că educația este o investiție în viitor. O societate educată este o societate prosperă. Elevii care fac parte din programul “Vreau în clasa a 9-a” primesc ajutor direct, prin meditații la principalele materii de studiu, dar și îndrumare sub forma unor ședințe de mentorat și consiliere vocațională pentru ca fiecare să-și descopere aptitudinile și abilitățile și, îndrumat de un expert în domeniu, să își creioneze parcursul educațional și profesionala spus Andrei Popa, Director General SEE al Etex Building Performance.

Elevii din programul „Vreau în clasa a 9-a”, susținut de Etex Building Performance, învață la 12 licee din județul Cluj. Alături de sprijinul de specialitate, cei 20 copii primesc lunar un ajutor financiar sub forma unei burse în bani din care își acoperă parțial cheltuielile generate de frecventarea liceului. La finalul anului școlar, adolescenții vor merge într-o tabără de vară, experiență de care se bucură mai puțin de 30% dintre elevii de gimnaziu, potrivit statisticilor.

Scoala renovata cu sprijinul Etex Building Performance
Școală renovată cu sprijinul Etex Building Performance

Etex Building Performance (Siniat și Promat România) s-a implicat în mai multe proiecte menite să îmbunătățească condițiile în care copiii învață. În 2022 și 2023, Etex Building Performance a sponsorizat cu materiale de construcții 10 școli care aveau nevoie de reabilitare.

“Școlile au fost reabilitate respectând standardele europene în domeniu, inclusiv standardele de eficiență energetică și folosind cele mai calitative materiale. Am donat pereți, plafoane, placări, produse de înaltă calitate, rezistente la foc, cu grad ridicat de etanșeitate și izolare termică pentru ca elevii să poată studia în cele mai bune și sigure condiții” a spus Andrei Popa, Director General SEE al Etex Building Performance.

Responsabilitatea socială este o componentă esențială a strategiei Etex de dezvoltare pe termen lung. Compania vede investiția în educația drept o investiție în viitor- 56% dintre copiii care renunță la studii după absolvirea învățământului gimnazial invocă motive de natură financiară. Situația este îngrijorătoare mai ales în mediul rural unde numai 4 din 10 adulți au diplomă de bacalaureat.