Auchan continuă să sprijine comunitățile cu scopul de a susține dezvoltarea copiilor din medii vulnerabile. Astfel, retailerul donează 100.000 de lei pentru construirea unei noi anexe, concepută ca un centru de educație non-formală, a școlii din satul Dorobanțu, județul Călărași.

Donația va fi direcționată către programul „Prezent! Pentru viitor”, desfășurat de asociația EduAct. În contextul abandonului școlar tot mai ridicat, peste 120 de elevi lipsiți de privilegii vor avea astfel ocazia să aibă acces la un viitor mai bun prin educație.

Un sistem educațional puternic asigură un viitor mai bun pentru copiii de acum și pentru generațiile viitoare, iar scopul proiectului este acela de a asigura un mediu adecvat pentru o bună dezvoltare pentru preșcolari și școlari. La implementarea proiectului vor participa și voluntari (angajați și clienți Auchan) ca parte a Programului de Sustenabilitate Personală (PSP) #nuepreatârziu.

Tot în contextul sustenabilității, Auchan anunță că va pune la dispoziția clienților articole eco din plastic reciclat, carton certificat FSC, hârtie sau alte ambalaje cu conținut redus de plastic. Gama eco cuprinde și instrumente de scris cu o durată mai mare de viață și rezerve pentru acestea.