Anul 2022 a marcat pentru Asociația Viitor Plus atingerea a două repere importante în demersurile pe care le desfășoară în sprijinul sustenabilității. Acestea sunt depășirea pragului de 1 milion de kilograme de materiale colectate în vederea reciclării (în special hârtie), prin programul Recicleta, și a bornei de 1 milion de puieți plantați pe terenuri degradate în cadrul programului Adoptă un Copac.

Realizările înregistrate de asociație anul trecut mai includ lansarea programului Bine Primit, organizarea celei de-a 12-a ediții a concursului național Eco Provocarea, producția a 3.186 de obiecte Puzzletex în Atelierul de Pânză și atingerea pragului de 16.000 de puncte de colectare plasate pe Harta Reciclării. În ceea ce privește noul program Bine Primit, acesta este o inițiativă prin care asociația oferă consumatorilor posibilitatea de a achiziționa produse cu valoare adăugată socială și de mediu, furnizorii locali fiind aleși din categoria celor care sprijină grupuri vulnerabile și creează produse prietenoase cu natura.

2022 ne-a adus milioane de speranțe. Ele vin odată cu depășirea a două praguri simbolice: Primul milion de kg de materiale colectate și Primul milion de puieți plantați. Pentru un ONG în România aceste rezultate sunt remarcabile. Sunt încununarea muncii susținute încă de la începuturile organizației, din 2006. Este meritul colegilor din fiecare an, care au muncit cu pasiune ca lucrurile să se întâmple, al partenerilor care ne-au susținut pas cu pas, al beneficiarilor alături de care am realizat aceste schimbări”, a declarat Teia Ciulacu, Fondatoare și Președintă Viitor Plus.