Compania Arctic, liderul pieței de electrocasnice locale, obține certificarea internațională Best Places to Work 2023, fiind recunoscută drept unul dintre angajatorii de top din România.

Aceste rezultate confirmă trendul ascendent al Arctic în ceea ce privește atractivitatea pe piața muncii, plasând compania în rândul celor mai apreciați angajatori din țară, din punctul de vedere al propriilor angajați, potrivit analizei desfășurate în cadrul procesului de certificare.

”Best Places to Work” este un program global de certificare în domeniul resurselor umane care analizează atractivitatea organizațiilor din diferite industrii, ajutându-le să măsoare și să-și îmbunătățească practicile. Certificarea este oferită pe baza unui sondaj anonim, derulat cu participarea angajaților, dar și a unei evaluări complexe a practicilor de HR, în funcție de opt factori – leadership, practici de HR, beneficii, muncă în echipă, compensație, implicarea angajaților, condiții de muncă și responsabilitate socială corporativă (CSR).

Scorul total obținut de Arctic este de 87% și reflectă un nivel ridicat al satisfacției angajaților. Pentru toate cele opt categorii analizate, Arctic a obținut un scor de peste 80%. În plus, compania a obținut un rezultat de cel puțin 90% la patru capitole – CSR, lucrul în echipă, leadership sau condiții de muncă, inclusiv echilibru între viața profesională și cea personală.

CEO ARCTIC _Murat Buyukerk”Suntem foarte mândri să fim recunoscuți ca angajator de top în România, o confirmare a faptului că la Arctic am creat un mediu de lucru motivant și inspirațional. Vreau să îmi exprim recunoștința față de fiecare membru al echipei pentru eforturile depuse zi de zi, pentru ideile inovatoare și grija pentru cei din jur care sunt sinonime cu spiritul Arctic. Mă simt onorat să fac parte dintr-o echipă de profesioniști dedicați, cu care împărtășesc nu numai viziunea despre performanță, ci și cea despre implicarea în comunitate. Este un privilegiu să lucrez alături de oameni care pun pasiune în tot ceea ce fac, animați de dorința de a crea plus-valoare pentru societate și pentru generațiile viitoare, încurajând un stil de viață sustenabil”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Maria Tataru - HR Director ArcticCertificarea Best Places to Work înseamnă o nouă realizare pentru echipa noastră. De-a lungul timpului, Arctic și-a creat un brand solid de angajator, la care au contribuit programele de dezvoltare profesională continuă și beneficiile oferite, dar și accentul pus pe incluziune, comunitate și valori. Dincolo de scorul mare obținut, este un real motiv de mândrie să vedem cât sunt de apreciate în interiorul companiei cultura organizațională solidă, precum și viziunea de viitor pe termen lung, centrată pe sustenabilitate, pe care o promovăm. Arctic, văzută prin ochii propriilor angajați, este o companie cu tradiție, care investește în oameni și are grijă de viitorul comunității”, adaugă Maria Tătaru, HR Director Arctic.

Arctic acordă o atenție deosebită zonei educaționale, având în focus proiecte pe termen lung, axate pe dual learning, internship și parteneriate cu universități. Totodată, compania implementează programe de dezvoltare pentru angajați, aliniate cu ultimele tendințe în materie de tehnologie și digitalizare. În 2022, au avut loc sesiuni de pregătire totalizând peste 266.000 de ore de training, acoperind atât zona tehnică, cât și zona de soft skills. De asemenea, sesiunile de instruire Arctic au abordat și subiecte de actualitate, cum ar fi codul de conduită, deschiderea spre diversitate, inovare, viziune și colaborare. În plus, Arctic furnizează sesiuni de instruire astfel încât întreg personalul, inclusiv stagiarii, subcontractorii și angajații temporari, să poată contribui la atingerea țintelor de sustenabilitate ale companiei. Prin urmare, numărul mediu de ore de training pentru fiecare angajat a fost, în 2022, de aproape trei ori mai mare decât în 2021, ajungând la peste 64 de ore.

Printre proiectele Arctic se mai numără TechPro Academy, dezvoltat în colaborare cu Universitatea Valahia din Târgoviște și cu Universitatea Koç din Turcia, dar și programul intensiv de dezvoltare Future In Talent (FIT) Graduate Engineering Program, cu o durată de trei ani, destinat absolvenților de masterat în domeniul tehnic care vizează o carieră în cadrul companiei.

Prin programele derulate în ultimii ani, Arctic promovează o cultură incluzivă, cu accent pe diversitate și egalitate de gen. Astfel, Arctic a lansat în anul 2022 programul We-inTech, destinat tinerelor femei care aspiră la o cariera în știință, tehnologie, inginerie și matematică, și a extins inițiativa Arctic Women Community, dedicată femeilor din întreaga organizație.

Arctic deține în România două fabrici, de frigidere și de mașini de spălat, situate la Găești și Ulmi, în județul Dâmbovița. Fabrica de mașini de spălat rufe de la Ulmi, inaugurată în 2019, este singura unitate de producție Industry 4.0 din România și una dintre puținele de acest fel din Europa.