O nouă acțiune de reîmpădurire a avut loc la inițiativa companiei Maspex Romania, prin brandul de apă minerală naturală Bucovina în cadrul programului de responsabilitate socială ”Protejăm Ținutul Echilibrului”.
Acțiunea, cea de-a 5-a, a avut loc într-o zonă montană greu accesibilă din Vatra Dornei, unde au fost plantați 4.000 de puieți de molid și larice pe o suprafață de aproximativ un hectar. La plantare au participat Ancuța Bodnar și Simona Radiș, campioane olimpice la canotaj și ambasadoare ale brandului, canotorul olimpic Marius Cozmiuc, voluntari din rândul angajaților companiei și reprezentanți ai asociațiilor de voluntari din Vatra Dornei.
”Mi-a făcut plăcere să dau înapoi naturii un pic din frumusețea pe care ne-o oferă ea zi de zi. Și mai ales naturii de la mine de acasă, minunatul ținut al Bucovinei”, a declarat Ancuța Bodnar.
”Sunt pentru a doua oară la o acțiune de reîmpădurire organizată de apa Bucovina și am răspuns cu aceeași plăcere. Consider că performanța nu înseamnă numai rezultate remarcabile în sport ci și tot ceea ce facem bun pentru societate în general”, a declarat Marius Cozmiuc.
“Cea de-a cincea acțiune de reîmpădurire ne aduce aceeași mulțumire că putem contribui constant la binele comunității din zona în care se află fabrica și izvoarele noastre. Alături de voluntari din rândul angajaților noștri și ai asociațiilor locale de voluntari, anul acesta am cooptat și mai multe ajutoare din domeniul sportului, nume mari care au scris istorie și vor continua să o facă. Le mulțumim că au răspuns invitației noastre, contribuind la realizarea unuia dintre obiectivele brandului de apă Bucovina acela de a fi un model de implicare în viața comunității, în susținerea performanței sportive, în promovarea valorilor și principiilor echilibrate”, a declarat Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.
Pe lângă voluntarii din cadrul companiei, la acțiunea de reîmpădurire au mai participat voluntari din cadrul Salvamont Vatra Dornei, Asociației Vatra Dornei Tineret și Organizației Tinerilor Dorneni. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate