Suburbia completă Amber Forest, un proiect dezvoltat de Alesonor, a obținut certificarea Platinum conform sistemului de evaluare LEED v4.1 pentru Comunități: Planificare și Design, devenind astfel primul proiect rezidențial din Europa care primește această recunoaștere din partea United States Green Building Council (USGBC).

LEED, (Leadership in Energy and Environmental Design/ Leadership în Energie și Design de Mediu), a fost creat de USGBC și este cel mai utilizat sistem de evaluare a clădirilor și comunităților verzi din toată lumea. LEED pentru Comunități depășește sfera clădirilor individuale pentru a planifica, dezvolta, gestiona, măsura și îmbunătăți sustenabilitatea la nivel de comunitate.

Credem că tranziția către comunități sustenabile este un efort colectiv și suntem dedicați să învățăm continuu, să contribuim activ și să împărtășim cunoștințele noastre. Prin acest angajament, ne propunem să generăm un efect de multiplicare în regiune și să susținem dezvoltarea unor comunități durabile și reziliente, unde schimbul de cunoștințe și experiență este încurajat pentru un viitor mai bun”, a declarat Leonidas Anastasopoulos, Managing Partner al Alesonor.

Transformarea orașelor noastre în spații mai sustenabile se face clădire cu clădire, bloc cu bloc și comunitate cu comunitate. Alesonor înțelege valoarea certificării LEED și folosește acest cadru pentru a dezvolta strategii adaptate nevoilor comunității și rezidenților săi. Fiecare nouă certificare LEED reprezintă un pas înainte către revoluționarea locurilor în care trăim, învățăm, lucrăm și ne jucăm”, a declarat Peter Templeton, Președinte și CEO al USGBC.

Proiectul Amber Forest s-a concentrat pe măsurarea și monitorizarea rezultatelor în mai multe domenii cheie, printre care reducerea consumului de apă, eficiența energetică și emisii scăzute de gaze cu efect de seră, gestionarea deșeurilor, administrarea eficientă a resurselor, transport eficient, dezvoltare responsabilă a șantierului, biodiversitate, dezvoltare cu densitate redusă și calitate ridicată a vieții, incluzând educație, sănătate, siguranță, prosperitate și echitate.

Procesul de certificare început în 2019 a fost coordonat de Arh. Tamara Dogariu, Consultant în sustenabilitate LEED AP ND.

Certificarea LEED a fost rezultatul unui proces de învățare și colaborare continuă. Obținerea certificării Platinum a proiectului Amber Forest reflectă forța unei planificări integrate și a unui angajament comun. Arată cum standardele de mediu ambițioase pot fi perfect aliniate cu locuibilitatea și starea de bine a comunității, pentru a crea un cartier rezilient, pregătit pentru viitor”, a declarat Arh. Tamara Dogariu.

Alesonor este un dezvoltator rezidențial, specializat în dezvoltarea comunităților durabile, precum Amber Gardens și Amber Forest. Având peste 22 ani experiență în România, Alesonor are ca principal obiectiv dezvoltarea proiectelor rezidențiale responsabile față de mediu, ce îmbină pasiunea pentru design, calitate și natură. Printre proiectele rezidențiale de referință dezvoltate de către Alesonor în București se numără Clover Residence, Magnolia Residence, Ivy Office Residence, Almond Tree Residence și Amber Gardens.