Asociația Climb Again a organizat joi, 4 iunie 2026, a doua ediție a Festivalului Incluziunii, un eveniment care sprijină mobilitatea, accesul la sport și viață sănătoasă.

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să experimenteze activități care încurajează cooperarea și participarea activă: ateliere de escaladă adaptată, activități în parcul de aventură, precum și ateliere interactive și creative.

Festivalul Incluziunii a fost mai mult decât un eveniment. A fost o întâlnire între copii care poate nu s-ar fi cunoscut niciodată în afara acestui context, dar care au descoperit că pot râde, învăța și reuși împreună. Credem că incluziunea se construiește prin experiențe reale, iar această zi a arătat cât de important este să creăm astfel de oportunități pentru întreaga comunitate”, a declarat Claudiu Miu, fondatorul Asociației Climb Again.

Festivalul Incluziunii a marcat totodată încheierea proiectului „Pași spre Vârfuri: Mobilitate și Încredere pentru copiii cu deficiențe de vedere”, finanțat de Fundația Dacia pentru România prin programul FDPR „Mobilitatea contează”. Prin acest proiect, 30 de copii de la școlile speciale cu deficiențe de vedere din Buzău, Iași și București au avut acces la activități de mobilitate, sport și dezvoltare personală, contribuind la creșterea autonomiei, încrederii în sine și a capacității de a participa activ la viața comunității. Proiectul este parte dintr-o mișcare națională menită să crească accesul la educație, muncă și cultură, susținută de Fundația Dacia pentru România: România se mișcă.

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) și la Comitetul Național Paralimpic, fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. Din 2014 și până în prezent, Climb Again a deschis trei centre la București, Iași și Arad, a construit primul centru de escaladă terapeutică din Europa la Nucșoara, jud. Argeș, a format sportivi care fac parte din Lotul Național de Para Climbing și care au câștigat până acum 79 de medalii.