Munch, aplicația care vizează reducerea risipei alimentare, și-a dublat numărul de parteneri și a salvat peste o tonă de mâncare în doar 2 luni de la lansarea în România, anunță reprezentanții companiei dezvoltatoare. În prezent, aplicația pune la dispoziția clienților produse din 175 de locații, de la 120 parteneri, și este disponibilă în București.
Statisticile celor două luni mai arată că Munch a fost descărcată de peste 8.400 de ori, iar aproximativ 70% dintre clienții Munch sunt femei. Cel mai activ sector atât din punct de vedere al numărului de clienți, cât și al numărului de parteneri, este Sectorul 1 din București, iar în topul preferințelor se află pizza, deserturile, meniurile de prânz cu două feluri, burgerii și poke bowls.
”Munch a înregistrat o creștere remarcabilă de 130% a numărului de parteneri, ceea ce a dus implicit și la o extindere semnificativă a numărului de locații. Acest progres subliniază angajamentul nostru față de clienți, care au din ce în ce mai multe opțiuni, și ne inspiră să menținem ritmul accelerat al expansiunii, în efortul nostru de a combate risipa alimentară și de a aduce valoare adăugată comunității”, a declarat Alexandru Țurcanu, Country Manager Munch România.
Prin intermediul aplicației Munch, clienții pot achiziționa produse alimentare gata de servire, la reduceri cuprinse între 50 – 70%. Mecanismul constă în rezervarea produselor pe site sau în aplicație, plata online a comenzii și ridicare personală de la locația selectată în intervalul orar afișat.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate