Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat și Reprezentanța UNICEF în România au organizat în data de 27 mai 2024 o masă rotundă pe tema serviciilor și soluțiilor prietenoase pentru copiii cu dizabilități și familiile lor. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului, ai Guvernului, ai autorităților centrale și locale, ai organizațiilor neguvernamentale, precum și asociații de părinți și copii.
În cadrul evenimentului, UNICEF a împărtășit din exemplele de bună practică dezvoltate și testate în ultimii ani în România, în domeniul serviciilor comunitare integrate. În perioada 2021 – 2024, UNICEF a implementat inițiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România” în județele Bacău și Brașov.
Peste 7.800 de copii părinți au beneficiat în această perioadă de serviciile celor cinci centre comunitare integrate înființate în municipiile Brașov, Bacău, Moinești și în comunele Colonești și Corbasca. Pentru numeroși copii vulnerabili și familiile lor, centrele comunitare integrate înseamnă singura posibilitate de a beneficia de servicii gratuite sociale, medicale, educaționale, de psihologie, kinetoterapie și logopedie. Centrele comunitare deservesc nu doar localitățile în care sunt înființate, ci și comunitățile din jur.
”Soluțiile testate de UNICEF și partenerii săi în cadrul inițiativei România pentru fiecare copil reprezintă un model care poate fi replicat cu succes în numeroase comunități din România. Copiii cu dizabilități au dreptul la servicii de calitate și au nevoie de aceste servicii în zonele în care locuiesc. UNICEF susține autoritățile locale cu asistență tehnică pentru ca acestea să implementeze soluții durabile și eficiente în beneficiul copiilor vulnerabili și ne bucurăm că 200 de astfel de centre vor fi create prin PNRR”, a declarat Eduard Petrescu, specialist programe în cadrul UNICEF.
Prin inițiativa „România pentru fiecare copil” s-a întărit și capacitatea personalului școlar în promovarea educației incluzive de calitate, menționează reprezentanții UNICEF. 110 de cadre didactice au fost formate ca educatori parentali și 240 de cadre didactice și-au dezvoltat competențele în educație digitală, educație incluzivă și de abilități socio-emoționale.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate