Asociația CSR Nest anunță lansarea proiectului „EcoȘcoala 206: model de eficiență energetică și educație experiențială”, finanțat de ENGIE Romania, prin intermediul Platformei de Mediu pentru București, un program inițiat de Fundația Comunitară București și ING. Proiectul a beneficiat de o finanțare în valoare de 250.000 RON, oferită în cadrul rundei V de finanțare, la categoria eficiență energetică, și se derulează în perioada martie-decembrie 2024.
Proiectul își propune să transforme Școala Gimnazială nr. 206, din sectorul 6 al Municipiului București, într-un model de bună practică în domeniul eficienței energetice și educației atât pentru instituțiile de învățământ, cât și pentru comunitate, printr-o intervenție multiplă: montarea unor sisteme de panouri fotovoltaice on-grid, cu o putere instalată totală de 10Kw pe una dintre structurile școlii, în paralel cu dezvoltarea unui laborator inovativ destinat educației experiențiale în domeniul eficienței energetice. Totodată, proiectul vine în beneficiul a aproximativ 27.500 de beneficiari direcți și indirecți din Municipiul București.
Inițiativa „EcoȘcoala 206: model de eficiență energetică și educație experiențială” vine în contextul în care, în ianuarie 2023, Ministerul Educației a trimis o notă informativă către toate inspectoratele școlare județene, potrivit căreia directorii școlilor trebuie să revizuiască planurile manageriale, și să implementeze proiecte pentru creșterea gradului de sustenabilitate a școlilor și reducerea amprentei de carbon. Directorii unităților de învățământ au fost informați despre necesitatea implementării unor proiecte de creștere a gradului de sustenabilitate a unităților de învățământ în vederea reducerii cu 50% a amprentei de carbon a clădirilor, prin măsuri de creștere a eficienței energetice, generare de energie verde, planificare a spațiului verde, proiecte școlare de compensare a emisiilor de carbon etc. Tot în 2023, Guvernul a aprobat Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030, care cuprinde acțiuni pentru creșterea gradului de educație și conștientizare în rândul copiilor și tinerilor, privind dezvoltarea sustenabilă și responsabilizarea față de mediu.
Obiectivele proiectului „EcoȘcoala 206: model de eficiență energetică și educație experiențială” se referă la:
- Creșterea nivelului de eficiență energetică a Școlii Gimnaziale nr. 206, prin montarea de panouri fotovoltaice pe clădirea care găzduiește o parte din activitățile școlare. Ca urmare a acestei intervenții, cantitatea de energie folosită din rețea se va diminua cu până la un maximum de 12%, datorită utilizării energiei solare generate de panourile fotovoltaice.
- Dezvoltarea, în cadrul acestei clădiri a unui laborator de eficiență energetică, bazat pe o metodă de învățare experiențială.
- Îmbunătățirea gradului de cunoaștere și înțelegere a elevilor din municipiul București privind conceptul de eficiență energetică, prin facilitarea accesului acestora la un sistem inovativ de învățare.
- Creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației din municipiul București privind metodele de eficientizare energetică a locuințelor și soluții pentru construcții verzi, prin implementarea unei campanii publice pe această temă.
„La nivel național sunt înregistrate 18.000 de clădiri care aparțin instituțiilor de învățământ, ocupând o suprafață totală construită de peste 16,6 milioane de metri pătrați, din care doar 15% a fost renovată până în 2020, potrivit datelor cuprinse în Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung (noiembrie 2020). Vechimea și ineficiența acestora se reflectă în facturile ridicate la energie: școlile sunt cei mai mari consumatori de energie (354 kWh/m2/an), în alte sectoare consumul variind de la 200 la 250 kWh/m2/an, potrivit unui studiu EPG (2021). În acest context, schimbarea adusă de proiect este transformarea Școlii Gimnaziale 206 într-un exemplu de bune practici pentru alte instituții de învățământ și populație, care vor putea prelua acest model ce îmbină eficiența energetică cu o metodă inovativă de învățare experiențială în domeniul eficienței energetice,” spun reprezentanții Asociației CSR Nest.
„Ne bucurăm că facem parte din demersul inițiat de Asociația CSR Nest și finanțat în cadrul Platformei de Mediu pentru București. Acest proiect ne permite, pe de o parte, să punem bazele transformării Școlii Gimnaziale nr. 206 într-o școală eficientă energetic, iar pe de altă parte să oferim un exemplu despre cum pot elevii învăța despre eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă într-o manieră inedită, inovativă și experiențială. Toate acestea creează premisele de formare a unei noi generații de copii care vor fi mâine adulții responsabili față de mediu”, spune Adriana Iancu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 206.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate