Asociația The Social Incubator, în parteneriat cu Eurosport România și Warner Bros. Discovery, organizează în perioada 22 – 24 septembrie turneul caritabil „Tenis pentru Fapte Bune”, aflat la cea de-a IV-a ediție.
În cadrul turneului, organizatorii își propun strângerea de fonduri pentru a genera 6000 de fapte bune, fiecare dintre ele având rolul de a oferi suport tinerilor care se află în tranziția din sistemul de protecție a copilului către viața pe cont propriu. Acțiunile concrete sunt sprijinirea lor pentru continuare studiilor, consiliere psihologică și vocațională și asigurare de resurse necesare pentru integrarea în societate și pe piața muncii.
În România, doar unul din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului reușește să se angajeze legal, iar țara noastră ocupă, din păcate, un loc fruntaş în Uniunea Europeană în ceea ce privește victimele traficului de persoane.
”Ar trebui să facem în fiecare zi cel puțin 30 de minute de mișcare. Iar la Tenis pentru Fapte Bune, pe lângă practicarea unui sport la nivel amator sau profesionist, contribuim la construirea unui viitor mai bun pentru tinerii care au nevoie de ajutorul nostru. E un mix care face bine și pentru cei care participă la acest eveniment, dar și pentru cei care beneficiază de el”, spune Edina Constantinescu, Senior Director Marketing EMEA & International, Social Good la Warner Bros Discovery.
„Ne bucurăm că alături de partenerii noștri putem avea un impact pozitiv asupra tinerilor care provin din medii vulnerabile și care au nevoie de susținerea noastră pentru a-și clădi un viitor stabil. „Tenis pentru Fapte Bune” devine, de la ediție la ediție, o comunitate din ce în ce mai puternică pentru sprijinirea acestor tineri, facilitându-le accesul la educație și reducând inegalitatea de șanse”, a menționat Mihaela Bolohan, Director Operațiuni, Asociația The Social Incubator.
Misiunea The Social Incubator este de a oferi tinerilor care părăsesc sistemul de plasament instrumentele și pregătirea de care au nevoie pentru a face față provocărilor întâlnite în tranziția către viața de adult.
Turneul Tenis pentru Fapte Bune face parte din seria de evenimente Sport for Good, organizate în scop caritabil de Asociația The Social Incubator, în parteneriat cu Eurosport și Warner Bros. Discovery, cu sprijinul Decathlon România și Coca-Cola HBC.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate