Între 17-20 august, 71 de elevi și 14 profesori din toată țara au participat la Tabăra de leadership pentru mediu, organizată în cadrul concursului Eco Provocarea Liceeni, și desfășurată la Cheia, județul Prahova. Tabăra reprezintă premiul oferit tinerilor eco-ambasadori care, în anul școlar 2022-2023, au înregistrat rezultate deosebite pe parcursul celor 7 luni de concurs.
Aceștia, alături de ceilalți tineri înscriși, au trimis spre reciclare peste 170.000 kg de materiale colectate separat, au strâns 3.200 de saci de gunoaie din areale naturale din comunitățile locale, au plantat 87.000 de puieți și arbuști și au făcut schimb de 48.000 de obiecte în cadrul târgurilor de economie circulară.
“Ediția a 10-a a Taberei de Leadership pentru mediu Eco Provocarea a fost una cu totul specială. Pe lângă rezultatele excepționale cu impact de mediu pe care le-au realizat eco ambasadorii de-a lungul întregii ediții de concurs, lucru care le-a asigurat participarea și beneficiul unic al acestei experiențe complete, am ajuns și la ediția cu numărul 10 a acestui eveniment. Noi, echipa Eco Provocarea, ne-am dorit ca această experiență să fie cu adevărat de 10, lucru ce ne-a fost confirmat de feedback-ul primit”, a spus Claudia Bărburaș, manager al programului Eco Provocarea.
Această ediție a taberei a încurajat spiritul de aventură al participanților prin drumeții montane, însoțite de acțiuni de igienizare, le-a oferit ocazia de a interacționa cu personalități ale momentului, invitate la eveniment, și au aprofundat noțiuni de leadership și prezență activă în domeniul protecției mediului, în sesiunile educaționale gândite și implementate de traineri specializați.
De 12 ani, programul național Eco Provocarea organizat de Viitor Plus, reprezintă un efort susținut de educație și conștientizare a tinerilor cu privire la importanța protejării mediului înconjurător și a dezvoltării competențelor de leadership și cetățenie activă. Ediția a 10-a a taberei a demonstrat încă o dată că tinerii sunt dornici să învețe și să acționeze în beneficiul planetei.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate