Asociația MaiMultVerde a marcat anul acesta Ziua Dunării prin organizarea primei ediții a Festivalului Dunării #CuApeleCurate, în Parcul Central și pe Plaja Mare din Călărași. În perioada 23-25 iunie, peste 2.000 de persoane din comunitățile dunărene și din alte 7 țări riverane fluviului au participat la activități și ateliere dedicate protecției mediului, sporturi acvatice, proiecții de film și concerte.
Evenimentul a reunit invitați din mai multe țări pe care Dunărea le traversează (Germania, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și România), reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, cercetători, activiști, jurnaliști și sportivi.
„Am organizat acest festival în colaborare cu asociația germană H2Org pornind de la discuțiile legate de problema comună a poluării apelor fluviului de la izvor până la vărsare. Dunărea traversează 10 țări și, așa cum transportă în prezent tone de deșeuri spre Marea Neagră, ar putea să aducă și o multitudine de soluții pentru prevenirea poluării cu plastic. Participarea mai multor asociații din țările dunărene ne arată că nu suntem singuri în această luptă, iar orașul Călărași, care ne-a găzduit cu atâta căldură, ne arată că există dorință de implicare și la nivelul comunităților locale”, spune Marta Popescu, coordonatorul programului Cu Apele Curate derulat de Asociația MaiMultVerde.
„De-a lungul activității noastre am întâlnit o mulțime de oameni și organizații minunate pe tot cursul Dunării. Acest lucru a dus la dorința de a iniția un festival de mediu pe Dunăre și de a aduce împreună cât mai mulți ambasadori #cuapelecurate din țări diferite. În cadrul atelierelor au fost evidențiate atât provocările comune pe care le întâmpinăm, cât și necesitatea de a lucra împreună pentru atingerea obiectivelor. Prima ediție a Festivalul Dunării este doar baza unei colaborări internaționale – esențială pentru protejarea apelor celui mai internațional fluviu din lume”, spune Mario Kümmel, project manager H2Org (Germania).
Prezent la discuția legată de salubrizarea apelor, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Dan Ștefan Chiru a declarat că implementarea Sistemului Garanție-Returnare, care va ajuta la creșterea procentului de colectare a plasticului scos pe piață, nu va mai fi amânată și va intra în vigoare în toamna acestui an.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate