Asociația pastel și Kaufland România au organizat în cadrul proiectului Refresh 4.0, o acțiune de curățare a uneia dintre cele mai afectate păduri de lângă București, Pădurea Pustnicu. 70 de voluntari, de toate vârstele, au participat la acțiunea de ecologizare.

Bucureștiul se confruntă cu un nivel ridicat de poluare și o lipsă a spațiilor verzi. Iar acolo unde acestea există, apare poluarea prin deșeuri, de la ambalaje, la materiale de construcții și textile. În acest sens, de 4 ani consecutiv, Asociația pastel implementează, anual, proiectul „Refresh”. Anul acesta, Kaufland România s-a alăturat inițiativei și, alături de 70 de voluntari din companie și alte persoane interesate de protejarea mediului, au organizat o acțiune de ecologizare în Pădurea Pustnicu, una dintre cele mai frecventate zone verzi din apropierea capitalei.

Cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Ilfov, voluntarii au colectat o cantitate de 1,5 tone de deșeuri menajere, materiale de construcție și ambalaje textile, care au fost transportate în puncte de colectare special amenajate.

Refresh este o tradiție anuală pentru Asociația pastel, care a reunit oameni și valori în jurul unui scop comun: un mediu mai curat și o comunitate mai responsabilă. Pentru noi, este mai mult decât o acțiune de curățenie, este un gest de respect pentru natură și pentru ceilalți”, a declarat Andreea Oprea, Directorul Executiv al Asociației pastel.

Pentru noi, la Kaufland, protejarea mediului este o prioritate în strategia noastră de responsabilitate socială. Mai mult susținem voluntariatul și implicarea civică și îi felicit pe colegii mei din Kaufland, care au ales să se implice în această acțiune de ecologizare, alături de familie și prieteni, pentru a lăsa un colț de natură mai curat și pentru a da un exemplu celor din jur. Implicarea face diferența”, a completat Katharina Scheidereiter, CSR Managaer Kaufland România.

Evenimentul a inclus și o componentă educativă. Reprezentanții Direcției Silvice Ilfov au însoțit voluntarii în pădure și le-au vorbit despre biodiversitatea zonei – plante, păsări, insecte – și despre istoria locului.