Reveal Marketing Research a realizat pentru România Eficientă un studiu la nivel pentru a afla dacă și ce soluții au identificat și implementat românii pentru a eficientiza consumul de energie comparativ cu anul precedent, în contextul în care asistăm la o creștere semnificativă a prețurilor utilităților.

În percepția românilor, eficiența energetică este asociată în cea mai mare măsură cu costurile utilităților (21%), confortul personal (18%) și sănătatea individuală (17%).

Potrivit sondajului, principalul factor care îi determină pe 7 din 10 români să fie mai atenți la energia consumată este prețul acesteia și consideră că principalul avantaj al unei locuințe eficiente energetic este economisirea prin reducerea costurilor cu energia.

Cele mai frecvente acțiuni pe care le fac românii pentru a-și reduce facturile la energie sunt stingerea luminii de fiecare dată când nu se mai află persoane în încăpere și stingerea televizorului când nu este utilizat. Comparativ cu anul 2022, procentul celor care sting mereu lumina când ies din încăpere a crescut de la 44% la 46%, iar cei care sting mereu televizorul când nu se uită la el sunt acum 37% față de 33% în anul precedent.

De asemenea, locuirea într-o casă sau apartament termoizolat este un aspect foarte important pentru 76% dintre români, iar în ultimul an s-a înregistrat o creștere de 6% a procentului de români care și-au montat termostate pentru controlul temperaturii din locuințe.

Eficiența energetică este considerată un factor important pentru toate tipurile de clădiri, 76% dintre români precizând că este importantă creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, însă în topul clădirilor ce necesită îmbunătățiri se află spitalele (80%) și școlile (78%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfășurat online la comanda programului România Eficientă în perioada 20-25.09.2023 pe un eșantion reprezentativ format din persoane cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 1.000 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.