„Pădurea cu Povești Nemuritoare” este o inițiativă care își propune să protejeze unii dintre cei mai spectaculoși fagi seculari din Europa, contribuind în același timp la dezvoltarea turistică a zonei în care se află. Proiectul a fost demarat de către Primăria Comunei Nucșoara, județul Argeș, și realizat cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia.

Adopția unui fag secular este accesibilă oricărui doritor și se poate realiza selectându-l pe harta de la adresa arboricupovesti.ro sau alegând un număr preferat. Costul unei adopții este de 700 de RON, iar cei care adoptă un fag pot opta să-și lase pe site o poveste, care ulterior va fi editată, înregistrată audio și imprimată pe un cod QR, ce va fi plasat pe arborele adoptat. În acest fel, de fiecare dată când cineva scanează codul QR, povestea va merge mai departe. Un fag poate fi adoptat pentru o perioadă de 7 ani, iar persoanele care adoptă primesc prin email un certificat cu imaginea arborelui ales și coordonatele GPS ale acestuia.

Sunt onorat să lansez „Pădurea cu Povești Nemuritoare” și sper că atât oamenii din Comuna Nucșoara, cât și oaspeții noștri să înțeleagă și să contribuie la eforturile noastre de a păstra și de a da mai departe ceea ce natura ne-a oferit cu atât de multă dărnicie”, a spus Ion Cojocaru, primarul comunei Nucșoara.

„Pădurea cu Povești Nemuritoare” a luat naștere deoarece Fagii seculari de la Nucșoara nu beneficiază de protecție și nu sunt incluși într-un circuit turistic. Proiectul a fost demarat în anul 2021, prin selectarea a 2.544 de arbori (altitudinea celui mai înalt vârf din România), localizarea lor pe o hartă virtuală și marcarea fiecăruia prin intermediul unei plăcuțe cu număr.