12 ONG-uri din județele Alba, Arad, Buzău, Covasna, Cluj, Ilfov, Maramureș, Mureș, Teleorman și Timiș sunt susținute în implementarea de campanii de strângere de fonduri pentru a asigura sustenabilitatea proiectelor educaționale și sociale desfășurate în comunitățile lor pentru un număr total de 2.548 beneficiari.
ONG-urile din județele menționate activează în mediul rural și urban mic și au participat la un complex program de training și coaching prin proiectul CONFER, în urma unui apel public, în 2022. Proiectul CONFER – Consolidarea Organizațiilor Non-guvernamentale prin Fundraising și Eficientizarea Rezultatelor este derulat de Fundația Regală Margareta a României în parteneriat cu Nedland Kultur, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Prin proiectul CONFER, lansat pe 1 februarie 2022, Fundația Regală Margareta a României a implicat organizațiile beneficiare într-un amplu proces de transformare organizațională, urmărind să întărească capacitatea acestora de a mobiliza fonduri, a promova în comunitate cauzele lor sociale și a se conecta cu stakeholderii locali. Programul oferit a inclus training-uri și mentorate pentru fundraising, comunicare digitală și scriere de aplicații de finanțare, coaching pentru dezvoltarea strategiei de sustenabilitate, instrumente și tehnici de fundraising, kituri de branding, dezvoltarea de website-uri, pagini de social media și materiale de promovare, precum și diseminarea unei metodologii de bună guvernanță și practici intergeneraționale. Astfel, ONG-urile au beneficiat de cunoștințe și au construit instrumentele necesare pentru promovare și strângere de fonduri.
Cele 12 ONG-uri care activează în localitățile Arad, Arcuș, Blaj, Buziaș, Buzău, Firiza, Gherla, Partoș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turnu Măgurele și județul Ilfov, își propun proiecte sociale prin care deservesc un număr de 2.548 beneficiari în anul 2023. În acest scop, au lansat propriile campanii de strângere de fonduri, bazându-se pe strategia și planurile de acțiune dezvoltate în cadrul proiectului. Prin susținerea obținută din partea membrilor comunității, precum formulare 3,5% din impozitul pe venit, donații individuale și contracte de sponsorizare din partea companiilor și microîntreprinderilor, organizațiile beneficiare în proiect care activează în domenii insuficient deservite, urmăresc să își consolideze sustenabilitatea financiară pentru a-și extinde impactul în propriile comunități în sprijinul celor vulnerabili.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate