Competiția WorldSkills de Integrare Roboți Industriali (RSI) revine cu cea de-a IV-a ediție, care se va desfășura în perioada 26–27 mai 2026, la sediul FANUC din satul Suceagu, județul Cluj.
Evenimentul se va desfășura exclusiv prin probe practice, elaborate în conformitate cu standarde internaționale din industrie, și va reuni echipe de studenți din Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Politehnica București.
În cadrul competiției, probele vor fi evaluate de un juriu format din specialiști din mediul academic și industrial, cu experiență în domeniul roboticii și automatizării industriale. Aceștia vor asigura evaluarea participanților pe baza criteriilor și standardelor WorldSkills.
Câștigătorii finalei naționale vor face parte din Lotul Național WorldSkills de Integrare Roboți Industriali, unde vor urma un program de pregătire coordonat de Expertul WorldSkills, ing. Vlad Feneșan. Pregătirea va fi una intensivă și aplicată, cu accent pe dezvoltarea competențelor necesare pentru competiții internaționale de nivel înalt, precum Competiția Europeană de Meserii EuroSkills Düsseldorf 2027 și Competiția Internațională de Meserii WorldSkills Aichi 2028.
Fundația WorldSkills România este o organizație non-profit, parte a WorldSkills International și WorldSkills Europe. Înființată în 2016, fundația promovează excelența în domeniul meseriilor și al formării profesionale. ONG-ul asigură participarea tinerilor la competițiile/olimpiadele regionale, naționale, europene și internaționale de meserii organizate după standardele internaționale WorldSkills.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























