56% dintre elevii care abandonează școala după clasa a 8-a o fac pentru că familia nu își poate permite costul școlii, iar în mediul rural doar 4 din 10 adulți au examenul de bacalaureat, conform “Studiului privind bunăstarea copiilor din mediul rural”, 2022, World Vision România.

Fundația World Vision România a creat un context de învățare și dezvoltare pentru 1.000 de copii din mediul rural, în cadrul programului “Vreau în clasa a 9-a”. Dintre aceștia, 12 copii din județele Cluj, Dolj, Iași și Ilfov au fost susținuți de compania Uniprest Instal să își continue studiile după terminarea ciclului gimnazial și să își urmeze visurile.

„Într-o societate în plină schimbare, asigurarea accesului la educație pentru tinerii noștri reprezintă cheia integrării lor pe piața muncii. Prin programul“Vreau în clasa a 9-a”, World Vision România își asumă misiunea de a sprijini adolescenții care provin din familii cu puține posibilități materiale să-și continue studiile și să-și descopere pasiunile, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv, World Vision România.

„Ne-am implicat în sprijinirea educației pentru că noi credem cu fermitate că educația este cheia succesului și prosperității, și fiecare elev merită șansa de a-și dezvolta potențialul într-un mediu favorabil. În viziunea noastră, educația reprezintă investiția noastră în viitor, iar prin această inițiativă ne dedicăm construirii unei societăți în care niciun elev să nu se simtă lipsit de oportunități. Împreună putem contribui la formarea unei societăți mai instruite, mai echitabile și mai prospere pentru toți”, a declarat Enikő Péter, Managing Director Uniprest Instal.

Cei 12 adolescenți au beneficiat în anul școlar 2022-2023 de:

  • Activități de dezvoltare personală și orientare profesională – sesiunile urmăresc dezvoltarea armonioasă a elevilor pe mai multe paliere și abordează teme diferite de la lună la lună, precum stabilirea obiectivelor profesionale, gândire critică, relaționare și abilități sociale, drepturile copilului, egalitatea de gen și nediscriminarea, combaterea violenței sau educație financiară și atragere de fonduri în vederea scrierii de proiecte de responsabilitate socială.
  • Sesiuni de mentorat vocațional online susținute de reprezentanți ai companiilor partenere – elevii și-au putut contura planurile de viitor pentru a fi avantajoase pentru ei.
  • Meditații pentru disciplinele școlare, inclusiv cele de examen și acces la platforme de învățare
  • Bursă lunară pentru acoperirea nevoilor generate de frecventarea liceului – în valoare de 100 de lei pentru acoperirea nevoilor primare școlare și sociale precum rechizite, plata căminului, articole de igienă sau îmbrăcăminte (12 burse lunare)
  • Vizite de specialitate

Elevii bursieri au beneficiat totodată de consiliere psihologică şi socială, vizite la universități, centre de orientare profesională şi angajatori, pentru a descoperi noi posibilități în ceea ce privește viitorul, proiecte de tip „back to community” pentru a fi încurajaţi să găsească soluţii pentru problemele din comunităţile lor. În contexul tuturor activităților, 75% dintre elevi au dezvoltat abilități pe zona de: lucru în echipă, comunicare, intercunoaștere, autocunoaștere.

O altă activitate apreciată de către elevi a fost tabăra de vară, la care au participat toți cei 12 bursieri Uniprest Instal – pentru majoritatea fiind prima experiență de acest gen din viaţa lor.