Prin programul Pâine și Mâine, fundația World Vision România a oferit, zilnic, la școală o masă caldă plus două ore de lecții remediale și de sprijin pentru teme pentru 1.854 de copii din 2016 și până în prezent. Beneficiarii sunt copiii din comunitățile cele mai dezavantajate de la sate din clasa pregătitoare, ciclul primar, respectiv gimnazial.
Totodată, programul a asigurat ateliere de dezvoltare personală și sesiuni de consiliere psihologică pentru copii în funcție de nevoile lor, rechizite, ghiozdane și alte materiale didactice, îmbrăcăminte, cât și tabere de vară sau alte excursii.
Potrivit fundației, numărul copiilor care primesc sprijin poate crește prin simpla completare a formularelor de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit. La un formular completat, organizația poate ține un copil timp de două săptămâni la școală. La două formulare, perioada se prelungește la o lună. Calculul a fost făcut ținând cont de salariul mediu brut actual.
”Fiecare formular redirecționat din impozitul pe venit ne ajută să ne continuăm munca pentru copiii care au cea mai mare nevoie de noi. Abandonul școlar este de trei ori mai mare în mediul rural față de media națională, rezultatele la PISA sunt dezastruoase pentru copiii care vin din medii vulnerabile. Iar dacă ne uităm la contextul larg, situația este și mai gravă: peste 40% dintre copii sunt analfabeți-funcțional și un procent similar trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială. Pe teren, am întâlnit copii care, ajunși în clasa a III-a, încă nu știu să scrie litere sau să facă operații simple de adunare sau scădere. Lipsurile materiale accentuate de criza pandemică au lăsat urme pe care cadrele didactice alături de părinți au nevoie să le adreseze. Prin Programul ‘Pâine și Mâine’, oferim nu doar o masă caldă, ci și ore remediale și ajutor la teme, care sunt esențiale pentru copii, în special pentru cei care au rămas în urmă sau pentru cei la risc de părăsire timpurie a școlii”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
În anul școlar 2022-2023, cu ajutorul fondurilor provenite din redirecționarea a 3,5% din venit, fundația a reușit să integreze peste 150 de copii din ciclul primar și gimnazial, din comunități rurale într-un program de tip afterschool cu masă caldă și ore remediale.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate