România are cel mai mare procent din UE de copii din familii cu un nivel slab de educație (cel mult gimnaziul absolvit de către unul dintre părinți) care se confruntă cu neajunsuri materiale, potrivit Eurostat. World Vision România reiterează că prin noua Lege a Învățământului, sprijinită de o finanțare adecvată, trebuie implementate prioritar măsuri de sprijin pentru copiii din mediile dezavantajate precum programe de tip școală după școală și ore remediale, dar și programe de educație parentală. Fundația oferă sprijin pentru peste 2.300 de copii și adolescenți pentru a face față la școală prin programele Pâine și Mâine și Vreau în clasa a 9-a, dar și pentru peste 10 mii de părinți prin Școala Părinților.

39% din copiii din UE care trăiesc în gospodării cu nivel scăzut de educație (cel mult nivelul gimnazial ori echivalentul acestuia) au experimentat lipsuri materiale, conform unor date publicate recent de Eurostat. Comparativ, doar 4% dintre copiii din gospodării cu nivel înalt de educație (nivel universitar) s-au confruntat cu probleme materiale.

În 10 țări din UE, peste jumătate dintre copiii din gospodării cu nivel scăzut de educație s-au confruntat cu lipsuri materiale. Cele mai mari procente au fost înregistrate în România (85%), Bulgaria (83%) și Ungaria (78%). Pe de altă parte, cele mai mici rate de probleme materiale în rândul copiilor ai căror părinți au un nivel de educație scăzut au fost înregistrate în Polonia (9%), Germania și Estonia (16% ambele țări).

Cum explică Eurostat ce înseamnă privarea materială pentru copiii? Le este imposibil să-și acopere cel puțin trei din următoarele necesități: câteva haine noi, două perechi de încălțăminte, fructe și legume proaspete zilnic, carne sau pește zilnic, cărți potrivite pentru vârsta lor, excursii cu clasa sau alte vacanțe, căldură adecvată în locuință, Internet, jocuri și alte echipamente pentru a desfășura activități relaxante în interiorul și-n afara casei etc.

Cât câștigă statul dacă investește în educație?

Potrivit studiului Costul Educației realizat de World Vision România, la fiecare ciclu de învățământ absolvit veniturile unei persoane se dublează, drept urmare crește și contribuția acestuia prin taxe și impozite. O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei. Suma crește la maximum 20.517 de lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o școală profesională și ajunge la peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare și postuniversitare.

Statul cheltuiește în total circa 168.000 de lei, în medie, pentru fiecare persoană care absolvă un masterat, de la grădiniță până la acordarea diplomei. În același timp, încasează de la o astfel de persoană, pe toată durata vieții acesteia, aproape 1,45 de milioane de lei din contribuții, taxe și impozite.

Cu alte cuvinte, la fiecare leu investit în educația unei persoane cu masterat, statul primește înapoi opt lei, echivalând cu un randament al investiției de 700%.

“Datele Eurostat ne confirmă din nou că sărăcia și educația nu pot fi tratate separat. Sărăcia afectează lipsa de acces la o educație de calitate, iar nivelul scăzut de educație menține gradul de sărăcie între generații. Din păcate vedem cum, la nivelul UE, țara noastră oferă cele mai puține șanse copiilor din mediile vulnerabile la o viață mai bună. În România, dacă un copil se naște sărac, de cele mai multe ori, este condamnat să rămână în sărăcie și la vârsta adultă. Sărăcia și nivelul scăzut de educație al părinților se transmit din generație în generație din cauza lipsei unui set integrat de servicii sociale, medicale, psihologice și educaționale care să fie aplicat în comunitățile unde este cea mai mare nevoie pe termen mediu și lung. Acei copii de nota 10 din familii cu o situație precară, de care auzim în spațiul public, sunt excepțiile unei statistici care pentru milioane de alți copii arată extrem de trist și de îngrijorător. Peste 40% dintre copiii României trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială și, în același timp, sunt analfabeți-funcțional”, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.