După 162 de ani de existență, Universitatea Națională de Arte din București deschide pentru prima dată publicului Pinacoteca instituției și noua Bibliotecă, reunind lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui Constantin Brâncuși și peste 60.000 de volume dedicate artei și culturii vizuale.

Programul dedicat deschiderii oficiale se va desfășura în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, sub denumirea Noua. În contextul unui proiect mai amplu, de extindere și remodelare a sediului său, UNArte își propune să valorifice patrimoniul artistic și documentar al universității și să îl aducă mai aproape de public, studenți, cercetători, artiști și parteneri interesați de dezvoltarea educației și a culturii vizuale.

Momentul are și o semnificație specială. În 1864, Theodor Aman nota în Regulamentul Școlii de Belle Arte și al Pinacotecii:

„t. 44. Pinacotecele Române se compună:

  • Din tablóne și statue naționale de pictori și scultori Români.
  • Din copii escelinte de pe autori clasici.
  • Din tablóne și statue ale artiștilor moderni.”

Astăzi, după 162 de ani de la fondarea instituției, această viziune devine realitate grație proiectului amplu de remodelare și modernizare, desfășurat în etape succesive și finalizat cu succes în cadrul Fazei A a proiectului.

Galeria unei universități de artă reprezintă emblema domeniului, a specializărilor și a tradiției artistice academice – în cazul nostru, o tradiție de peste 160 de ani, pe care o aniversăm și o celebrăm. Pinacoteca și Biblioteca sunt secțiuni fundamentale ale spațiului universitar, emblematice pentru o școală europeană de arte, cea mai mare universitate de profil din țară, prin care au trecut, ca studenți sau profesori, aproximativ 90% dintre artiștii din galeria națională. Deschiderea pinacotecii și a bibliotecii consolidează prezența unei instituții de rang academic european și poziția Universității Naționale de Arte în rândul academiilor de arte cu tradiție” – Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu, Rectorul Universității Naționale de Arte din București.

Pinacoteca UNArte va funcționa ca spațiu expozițional permanent dedicat patrimoniului artistic al universității. Expoziția include lucrări de pictură și sculptură, gravuri istorice, desene și picturi din colecția UNArte, desene academiste din sec. al XIX-lea, piese de sculptură din Colecția Kalinderu, portretele lui Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, al clasei de studiu a lui Ștefan Luchian, presa originală de gravură a lui Theodor Aman și lucrări ale unor personalități importante ale artei românești.

Printre reperele documentare se regăsesc foile matricole ale unor personalități precum Constantin Brâncuși, Ștefan Luchian, Victor Brauner, Arsenie Boca și Sofian Boghiu. Un element central al colecției este Ecorșeul, piesă din creația de început a lui Constantin Brâncuși.

Noua Bibliotecă UNArte reunește aproximativ 60.000 de volume și este concepută ca spațiu de documentare, cercetare și studiu pentru studenți, profesori, cercetători, specialiști în arte vizuale și publicul interesat de cultura artistică. Biblioteca va funcționa ca resursă academică și culturală pentru comunitatea universitară și pentru publicul de specialitate.