TenarisSilcotub, cel mai important producător de țevi din oțel fără sudură de diametre mici din România, a găzduit la jumătatea lunii februarie evenimentul Environment Awareness Day. Obiectivele principale ale acestei întâlniri au fost creșterea gradului de conștientizare în rândul furnizorilor strategici privind problematica decarbonizării și a economiei circulare, și crearea unui spațiu de dialog pentru a împărtăși experiențe și planuri de acțiune, dar și pentru a identifica soluții care să susțină dezvoltarea durabilă.
Evenimentul Environment Awareness Day a avut loc în cadrul TenarisUniversity din Zalău și a reunit peste 40 de furnizori din 10 țări. TenarisSilcotub implementează măsuri de decarbonizare a operațiunilor sale și continuă să dezvolte produse și servicii cu emisii scăzute de carbon.
„Am pornit pe o cale importantă, Tenaris asumându-și planuri de a reduce cu 30% emisiile de CO2 per tona de oțel produs (vs. 2018) până în 2030. Principalele clase de acțiuni vizează utilizarea sporită a materialelor alternative, consumul responsabil de resurse primare, creșterea eficienței energetice și a gradului de utilizare a energiei regenerabile atât direct, cât și indirect. Un rol crucial îl au și partenerii noștri, deopotrivă furnizori și clienți, și credem că lucrând împreună putem face diferența pentru reducerea emisiilor de CO2”, a declarat Mihaela Popescu, Președinte TenarisSilcotub.
Tenaris este membru al Cartei de dezvoltare durabilă worldsteel, iar în ultimii 4 ani compania a fost numita de către worldsteel Campion al Sustenabilității pentru că „a deschis calea în crearea unei industrii și a unei companii cu adevărat durabile”.
Silcotub SA este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici și, din 2004, este parte a companiei Tenaris – lider mondial în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii conexe pentru industria energetică, industria auto, sectorul de petrol și gaze și multe alte aplicații industriale.
Compania este prezentă în 7 orașe din România și operează unități de producție complet integrate, de la colectarea și pregătirea fierului vechi în Popești-Leordeni, la elaborarea oțelului în Călărași și realizarea de produse tubulare cu valoare adăugată mare la Zalău. De asemenea, o fabrică de prăjini de pompare în Câmpina și un centru de servicii în Ploiești completează portofoliul de produse pentru clienții din industria de petrol și gaze.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate