SOS Satele Copiilor anunță lansarea unui nou program de prevenire a separării copiilor de părinți în județul Alba, prin care oferă sprijin pe termen mediu și lung pentru familiile și comunitățile vulnerabile. Programul SOS Serviciul de Asistență Comunitară Alba își propune ca anual să sprijine peste 150 de copii și tineri din medii vulnerabile și familiile acestora.
“În județul Alba, am putut observa o evoluție a sistemului de protecție a copilului și o implicare a autorităților locale și județene în susținerea procesului de dezinstituționalizare și de prevenire a separării copiilor de părinți. Este nevoie de mai mult efort pentru identificarea și susținerea celor vulnerabili și aici ne-am propus noi să intervenim”, a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România
Principalele cauze ale separării copiilor de părinți rămân sărăcia și neglijarea, intervenția specializată reducând în proporție de peste 90% din aceste cauze, iar copiii rămân alături de familiile lor.
SOS Satele Copiilor derulează programe dedicate copiilor vulnerabili de peste 30 de ani. În acest moment, 150 de copii și tineri cresc în casele familiale SOS Satele Copiilor, iar peste 1.000 sunt susținuți să rămână alături de părinții lor, în județele București, Sibiu, Bacău, Brașov, Teleorman și Alba.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate