Societatea Ornitologică Română (SOR) deschide înscrierile pentru cea de-a opta ediție a celui mai important program al său de educație: Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura.
Programul propune activități simple în aer liber prin care copiii pot contribui la sprijinirea naturii urbane: amplasarea unui cuib artificial pentru păsări, amenajarea unor refugii pentru șopârle și arici, hrănirea păsărilor în timpul iernii, amplasarea siluetelor de păsări sau diferite forme pe geamuri pentru a le face vizibile pentru zburătoare, realizarea unui hotel de insecte, colectarea selectivă a deșeurilor etc. Proiectul include și activități derulate în sălile de clase precum: concursuri de desenat păsări, participarea la Olimpiada Speciilor, concurs online de recunoaștere a speciilor, care s-a dovedit a fi la edițiile precedente una dintre activitățile foarte apreciate de copii.
„Înțelegem importanța apropierii de natură încă de la o vârstă fragedă și ne dorim să sprijinim acest proces. Misiunea noastră este să ajungem la cât mai mulți copii din România și să contribuim la formarea generațiilor viitoare care să dețină cunoștințe despre natură, despre specii și habitatul lor, precum și despre complexele relații ce se formează între ele. Programul este deschis tuturor profesorilor, educatorilor și coordonatorilor din mediul urban și rural care doresc să implice activ elevii în cunoașterea și protejarea mediului înconjurător”, a declarat coordonatorul programului, Kinga Cîmpan.
În cei șapte ani de activitate ai programului, peste 70.000 de copii au devenit prietenoși cu natura, au fost implicate peste 3.100 de cadre didactice și peste 800 de instituții de învățământ: școli, grădinițe și palate ale copiilor.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate