World Vision România a desfășurat un sondaj în rândul a aproximativ 400 de adolescente, majoritatea din mediul rural și eleve la liceu. Scopul demersului a fost de a măsura cum se raportează tinerele la imaginea corpului lor și la standardele din spațiul media, inclusiv rețelele de socializare, de a arăta într-un anumit fel.

Potrivit sondajului, șase din zece fete au încercat diete extreme sau periculoase pentru a crește sau a scădea în greutate. Asta din cauza presiunilor pe care le resimt din pricina imaginilor promovate în media, inclusiv pe rețelele de socializare, care sunt departe de realitatea celor mai multe persoane de sex feminin. O altă cauză este reprezentată de criticile aduse din partea băieților și a bărbaților. Astfel, jumătate dintre fete sunt doar relativ sau deloc mulțumite de corpul lor, iar un procent similar evită participarea la activități sociale din cauza nesiguranței legate de aspectul fizic. În același timp, peste 66% dintre respondente se simt judecate de cei din jur pentru modul în care se îmbracă.

Una dintre soluțiile acestui fenomen traumatic și apăsător, pe care o propun chiar fetele, este implicarea școlii. Aici ar trebui să se vorbească despre diversitatea legată de aspectul fizic, dar și despre presiunea asupra adolescenților de a arăta într-un fel anume. 92% dintre fete își doresc astfel de discuții la clasă, mai arată rezultatele cercetării desfășurate de fundația World Vision România.

Fundația World Vision România continuă pentru al treilea an consecutiv un proiect de formare a profesorilor pentru a desfășura activități cu elevii lor despre imaginea pozitivă a corpului, demontarea stereotipurilor de gen și creșterea încrederii în sine în rândul noii generații de fete. Astfel, în 2024, proiectul se va extinde în 23 de județe din regiunile Muntenia, Oltenia, Moldova și Ardeal, ajungând astfel la cel puțin 20.000 de tineri și tinere.

Chestionarul a avut 381 de respondente, dintre care 81.4% din mediul rural și 18.6% din mediul urban. Peste 91% dintre respondente sunt eleve în ciclul liceal.