Sezamo aniversează în data de 6 februarie 2026 un an de la integrarea serviciului de colectare a ambalajelor cu garanție SGR, perioadă în care clienții supermarketului online au returnat aproape patru milioane de ambalaje.
Din totalul ambalajelor colectate, cele mai multe au fost tip PET, urmate de ambalajele din aluminiu și de cele din sticlă. Cele mai multe ambalaje returnate provin din categorii de produse de consum zilnic, precum băuturile răcoritoare, apa, berea și alte băuturi ambalate în PET, sticlă sau aluminiu. În primul an de funcționare, unul din cinci clienți Sezamo a folosit cel puțin o dată opțiunea de returnare a ambalajelor SGR.
”Reciclarea nu ar trebui să fie un efort suplimentar, ci un gest firesc. De aceea am integrat colectarea ambalajelor SGR direct în livrarea comenzilor, pentru a-i ajuta pe clienți să economisească timp și să își simplifice rutina. Faptul că, într-un singur an, s-au returnat aproape 4 milioane de ambalaje prin Sezamo ne arată că sustenabilitatea funcționează atunci când este gândită în jurul clientului. Iar pentru clienții noștri, returnarea ambalajelor a devenit parte din rutina normală de cumpărături, nu o activitate separată”, a declarat Michael Kaiser, Country Lead Sezamo.
Dincolo de colectarea ambalajelor SGR, sustenabilitatea este integrată în modelul operațional al Sezamo pe tot parcursul lanțului de livrare. Supermarketul online utilizează o flotă de mașini electrice pentru livrări, reduce constant consumul de plastic prin folosirea pungilor reutilizabile și a pungilor reciclabile din hârtie, iar o parte dintre acestea sunt ulterior transformate în produsele brand propriu Moddia PureCycle, contribuind astfel la economia circulară. Abordarea Sezamo pornește de la ideea că sustenabilitatea nu este un proiect separat, ci o sumă de decizii operaționale care, puse cap la cap, reduc impactul asupra mediului fără a compromite confortul clientului.
În paralel, Sezamo continuă să investească în soluții care reduc risipa și valorifică mai inteligent resursele existente. Prin inițiativele de tip Save Food, supermarketul online oferă clienților posibilitatea de a cumpăra produse aflate în ultimele zile de valabilitate, la prețuri reduse, contribuind astfel la diminuarea risipei alimentare și la un consum mai responsabil. În același timp, proiectul Upcycled transformă produse sau ambalaje care ar fi fost altfel irosite în resurse cu valoare nouă, reintegrate în circuitul de consum.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























