Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea digitală, un demers inițiat și susținut de Fundația Vodafone prin programul Hi Digital și derulat de Fundația Regală.

Hi Digital este o inițiativă europeană a Fundației Vodafone, care se adresează persoanelor de peste 60 de ani, contribuind la misiunea fundației de a nu lăsa pe nimeni în urmă în călătoria către o lume digitală. În prezent, programul se desfășoară în Anglia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Republica Cehă și România, având ca scop îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor prin integrarea tehnologiei în viețile acestora, facilitarea incluziunii sociale a seniorilor într-o lume digitalizată și minimizarea decalajului digital între generații.

Primii cursanți ai proiectului Conectăm Generații în lumea digitală au încheiat seria de sesiuni pe 12 martie, iar pe 4 aprilie începe o nouă serie pentru seniorii din București.

Pe parcursul a 8 sesiuni, seniorii participanți au reușit să integreze cunoștințe din lumea digitală și abilități utile, dar și să creeze un grup de socializare ce le-a deschis noi oportunități de schimb de idei și experiențe. Tematicile abordate în cadrul cursului acoperă noțiuni precum utilizarea unui smartphone, utilizarea aplicației WhatsApp, utilizarea aplicației Facebook, tranzacții online, distribuirea informațiilor și a fișierelor, accesarea și partajarea conținutului online de divertisment, aplicații folosite în viața de zi cu zi și noțiuni despre inteligența artificială.

”În zilele noastre, să nu ai acces la mediul virtual înseamnă să fii condamnat la izolare și să fii privat de servicii pe care majoritatea le considerăm esențiale. Nu vorbim doar de platforme sociale, e-mail sau cumpărături, ci și de plata taxelor sau gestionarea finanțelor proprii. Noile generații nu își pot imagina o viață fără acces la internet, dar seniorii noștri sunt forțați să o trăiască. Ca societate nu putem să evoluăm neglijând nevoile a aproape 4 milioane de indivizi. Progresul tehnologic nu trebuie încetinit, ci trebuie folosit pentru a face mai mult loc bunicilor în viața noastră”, a declarat Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundației Regale Margareta a României.

În 2023, 18,6% dintre persoanele cu vârsta între 55 și 74 de ani din România nu au folosit internetul niciodată, în comparație cu doar 1,4% dintre persoanele mai tinere, cu vârsta între 16 și 34 de ani, arată Institutul Național de Statistică.  Iar potrivit raportului privind stadiul evoluției deceniului digital, doar 28% din populația României, cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani, are cel puțin competențe digitale de bază, sub media UE de 54% și sub obiectivul UE pentru anul 2030 de 80%. Pe de altă parte, un studiu cantitativ din 2019 (Wilhelm şi colaboratorii), relevă că frica de escrocii online (47%), lipsa cunoștințelor (46%), lipsa de sprijin în utilizare (41%), precum și dificultatea folosirii echipamentelor (36%) îi oprește pe vârstnici să utilizeze tehnologiile digitale, deși sunt interesați de acestea și își doresc să fie conectați cu lumea nouă în care trăiesc. Scopul proiectului este tocmai acela de a încuraja vârstnicii să folosească internetul și un smartphone, de a-i ajuta să deprindă abilitățile necesare utilizării acestora, de a le arăta beneficiile și a-i învăța cum se pot proteja de fraudele online.

Conectăm Generații în lumea digitală urmărește dezvoltarea competențelor digitale a peste 1.000 de seniori de peste 60 de ani, prin ateliere ce vor avea loc pe parcursul anului 2024 în București și alte 10 comunități din țară, cu sprijinul a 10 organizații care lucrează cu vârstnici în localitățile Arad, Baia Mare, Mărășești, Odorheiu Secuiesc, Pitești, Rovinari, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Tulcea, Turnu Măgurele.

În acest scop, proiectul a prevăzut și un program de instruire a 20 de formatori locali, dintre care 10 seniori, pentru a transmite cunoștințe digitale în regim peer-to-peer în comunitățile selectate. Astfel, va fi facilitat transferul de cunoștințe de bază în rândul seniorilor din București și din țară, iar tehnologia digitală va putea deveni o soluție reală pentru accesul la informații și resurse utile, crescând gradul de autonomie al seniorilor.

Seniorii din localitățile menționate, interesați să participe la atelierele Conectăm Generații în lumea digitală, sunt invitați să se înscrie apelând gratuit la Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001.