Sustenabilitatea și ESG sunt două macro-trenduri majore în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărime sau de industria în care activează. Iar dacă despre sustenabilitate am auzit mai des, inclusiv în medii non-formale și în viaţa de zi cu zi, ESG vine cu o complexitate sporită și este o tendinţă la care mediul de business se grăbește să se alinieze cu fiecare zi care trece.
„Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului”, spune Julia Kim, CEO Samsung România și Bulgaria.
Ediția din 2021 a studiului Global Sustainability a concluzionat că mai mult de o treime din populaţie este dispusă să plătească mai mult pentru produse sau servicii sustenabile, dar și că, la nivel global, sustenabilitatea este considerată un criteriu de achiziţie important pentru 60% dintre consumatori. Și, mai ales, cercetarea a arătat și că membrii din generaţia tânără sunt mult mai implicaţi decât părinţii sau bunicii lor, ceea ce înseamnă că importanţa sustenabilităţii nu va dispărea, ci chiar va crește.
Una dintre datoriile marilor companii este să-și amintească faptul că inovația și tehnologia își pot atinge adevăratul potențial dacă sunt folosite pentru a susține generațiile viitoare. Încă din 2004, Samsung a transformat procesele de proiectare și producție ținând cont de impactul asupra mediului înconjurător. De asemenea, Samsung și-a propus ca toate ecranele să încorporeze, în 2030, de 30 de ori mai puțin plastic decât în anii anteriori și a extins utilizarea de materiale reciclate. De exemplu, programul Eco-Packaging, aflat încă în stadiu de dezvoltare în prezent, presupune transformarea ambalajelor produselor Samsung în alte lucruri utile în gospodării.
„Pe termen scurt, mai exact în următorii 3 ani, ne-am propus să încorporăm materiale reciclate în toate smartphone-urile Samsung ― lucru deja aplicat la seria de smartphone-uri Galaxy din 2022 ― să eliminăm plasticul din ambalajele acestora, să diminuăm consumul de energie al încărcătoarelor în standby și să optimizăm ciclul de viaţă a produselor pentru a reduce cantitatea de deșeuri electronice”, mai arată Julia Kim.
Noua strategie de mediu
Samsung a anunțat la sfârșitul anului 2022 noua sa strategie de mediu prin care își propune să contribuie la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Strategia include angajamentele pe care Samsung și le asumă pentru a deveni o companie cu zero emisii de carbon și cuprinde planurile de a utiliza mai multă energie regenerabilă în viitor, de a identifica și investi în noi tipuri de tehnologii care pot asigura dezvoltarea unor produse eficiente din punct de vedere energetic, de a crește gradul de reutilizare a apel și de a dezvolta tennologii de captare a carbonului.
În prim-planul strategiei se află obiectivul de a ajunge până în 2030 la zero emisii de carbon la nivelul tuturor operaţiunilor diviziei Device eXperience (DX) iar până în anul 2050 la nivelul tuturor operaţiunilor globale, inclusiv ale diviziei Device Solutions (DS). Divizia DX cuprinde liniile de business ce au legătură cu electronicele de consum, însemnând Mobile eXperience, Visual Display, Digital Appliances, Networks and Health & Medical Equipment, în timp ce Divizia DS include liniile de business Memory, System LSI și Foundry.
Tot până în 2030, compania își propune să micșoreze consumul de energie cu o medie de 30% față de produsele cu aceleași specificații din 2019, iar până în anul 2025 televizoarele Samsung vor avea capacitatea de încărcare aproape de 0 în modul standby.
Sustenabilitate, reciclare și produse de cursă lungă
Samsung și-a asumat ideea de sustenabilitate ca parte din nucleul companiei, nu doar ca principiu, ci și ca un element-cheie care-i guvernează operaţiunile, dezvoltând fiecare produs și serviciu având la bază acest aspect. Una dintre priorităţile majore ale Samsung Electronics este mediul înconjurător ― din momentul în care începe planificarea produsului și până la livrarea acestuia.
În viitor, Samsung va crește cantitatea de plastic reciclat integrat în produsele sale și și-a propus ca până în 2030, să folosească minim 500 de mii de tone de materiale plastice reciclate și să colecteze cel puţin 7,5 milioane de tone de produse ajunse la finalul ciclului de viaţă.
Acest scop face parte din direcţia pe care o cultivă compania, aceea de a combate utilizarea excesivă a plasticului, de aici și alternativa plasticului reciclat, care vine cu o serie de avantaje clare: ajută la economisirea energiei, la conservarea resurselor și contribuie la reducerea cantităţii de deșeuri electronice.
„La Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât acestea să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător. Decizia a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Mai mult, am anunţat viziunea companiei de a pune sustenabilitatea în centrul oricărei decizii de business și de a concentra investiţiile în noi tehnologii pentru a reduce emisiile de gaze de proces, precum și pentru a reduce consumul de energie generat de produsele de consum. De asemenea, ne propunem să dezvoltăm tehnologiile de captare și utilizare a carbonului și să identificăm soluţii pentru eliminarea pulberilor în suspensie nocivă din aer”, spune Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România și Bulgaria.
De exemplu, în 2021, Samsung a prezentat noua sa telecomandă SolarCell, care poate fi reîncărcată de la lumina artificială din interior sau de la lumina solară naturală. Concepută pentru televizoarele Samsung QLED, telecomanda SolarCell este fabricată din 28% plastic din rășină post-consumator și elimină nevoia utilizării de baterii de unică folosinţă. Compania estimează că această telecomandă va evita ca 140 de milioane de baterii AA să ajungă la gropile de gunoi în fiecare an și va preveni 8.250 de tone de emisii de gaze cu efect de seră.
În plus, fabricarea plasticului reciclat utilizează cu o treime mai puţină energie decât procesul prin care se obţine plasticul nou și reduce necesitatea de a extrage și de a folosi și mai mult petrol:
- telecomanda SolarCell
- monitoarele care conţin chiar și până la 30% din acest material, de 30 de ori mai mult plastic reciclat decât conţineau monitoarele realizate în trecut (multe dintre ele au obținut certificarea Energy Star datorită materialelor ecologice și a funcțiilor de economisire a energiei);
- monitoarele Galaxy S22 și Tab S8, dar si multe dintre monitoarele lansate în 2022, care conțin piese fabricate din materiale reciclate, din plasticul adunat din oceane, din PET-uri sau plase de pescuit vechi;
O altă direcţie importantă pentru Samsung în zona de reciclare este utilizarea ambalajelor ecologice, zonă pe care compania își dorește să o extindă continuu pentru a cuprinde o gamă mai largă de produse, inclusiv aparate de uz casnic, cum ar fi aspiratoare, cuptoare cu microunde, purificatoare de aer și altele. Acest lucru le va permite consumatorilor să reutilizeze cutiile în care au fost ambalate produsele lor.
„De-a lungul anilor, s-a perpetuat mitul potrivit căruia un comportament „verde” este costisitor și reprezintă mai curând un avantaj al celor puţini și privilegiaţi. Dar studii și cercetări complexe ne-au demonstrat în tot acest timp că a neglija implicaţiile asupra mediului este un cost mult prea mare, pe care nu ni-l mai permitem fără să punem ireversibil în pericol viitorul planetei”, mai arată Victor Armășelu.
articole recomandate