În România rata mortalității infantile este una dintre cele mai mari la nivel european. Accesul viitoarelor mame la servicii de prevenție este limitat, inechitabil și neuniform din punct de vedere al calității serviciilor. În 2019, 27% din femeile gravide nu au beneficiat de niciun consult pe parcursul sarcinii, în condițiile în care doar 47% din localități au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie.

Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, iar numărul de medici de familie scade constant în rural. Cheltuielile alocate pentru asistența medicală preventivă sunt reduse, iar dotarea cu echipamente terapeutice și de diagnostic este una dintre cele mai deficitare din Uniunea Europeană.

Proiectul „Primul pas spre sănătate” va facilita accesul la servicii medicale și sociale de calitate pentru 3.000 de gravide și copii cu vârsta între 0 și 5 ani prin intermediul echipelor integrate de specialiști, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă. În același timp, va crește gradul de informare a gravidelor și mamelor tinere în legătură cu importanța controalelor medicale pre și post-partum, precum și a controalelor medicale pentru copii.

Sprijinul se va îndrepta către gravidele și copiii care provin din familii numeroase, cu venituri foarte mici, care nu au acces la servicii și programe de educație și de sănătate, din comunități defavorizate, din județele: Argeș, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Maramureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui. Cabinetele de familie au fost selectate astfel încât medicii de familie să ofere un spectru mai larg de intervenții medicale, inclusiv servicii medicale în domeniul ecografiei.

„În zonele rurale, existența medicului de familie și a unui cabinet medical este singura șansă pentru a primi tratamente la timp. Existența unui cabinet de medicină de familie în zonele rurale defavorizate, dotat cu echipamente medicale necesare efectuării examinării medicale de bază și tratament pentru pacienți, constituie o garanție și o necesitate pentru asigurarea sănătății populației”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Ne alăturăm Organizației Salvați Copiii cu scopul de a susține sănătatea timpurie în comunitățile dezavantajate, în vederea reducerii mortalității infantile în România. De asemenea, inițiativa noastră de dotare a cabinetelor de familie reprezintă o oportunitate de a contribui la îmbunătățirea condițiilor profesionale și pentru medicii din aceste comunități”, a declarat Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.