Climate Change Summit, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, cu focus pe identificarea soluțiilor aplicabile în multiple sectoare, va avea loc în perioada 19 – 20 octombrie, la București. Pe durata celor două zile, zeci de lideri din domeniul inovării climatice şi politicilor de mediu, cercetători, antreprenori şi oficiali guvernamentali se vor reuni într-un efort comun de a găsi soluţii la nivel local și regional pentru un viitor sustenabil.

Climate Change Summit este primul eveniment de acest gen din România, care devine loc anual de întâlnire pentru antreprenori, oficiali guvernamentali, cercetători și lideri ai societății civile care împărtășesc o viziune comună pentru un viitor mai verde. Finanțările  sustenabile și rolul pe care start-up-urile îl pot avea în lupta împotriva schimbărilor climatice, soluții sustenabile în energie, agricultură și industria alimentară, economia circulară, tehnologiile momentului și importanța biodiversității sunt doar câteva dintre temele de pe agenda celei de-a doua ediții a evenimentului.

„Am gândit Climate Change Summit ca pe o platformă deschisă, o scenă oferită dezbaterii și dialogului, având în minte că nimeni nu poate oferi soluții de unul singur. Trebuie să fim împreună, o comunitate unită care urmărește același țel: un viitor sustenabil. Este un angajament pe care trebuie să-l luăm atât la nivel personal, ca indivizi, cât și la nivel de companie sau instituțional. Este absolut necesar ca modul în care trăim și în care concepem economia să fie regândite prin prisma sustenabilității”, a declarat Francois Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

„Viitorul pe care ni-l imaginăm are nevoie de acțiune climatică din partea fiecărei persoane, iar subiectul schimbărilor climatice a devenit din ce în ce mai discutat în sfera publică. Cea de-a doua ediție a Summit-ului oferă contextul potrivit pentru conversații aplicate și concentrate pe soluții, facilitate de către experți locali și internaționali, reprezentanți din mediul civic, antreprenorial și instituțional, lideri de business și cercetători”, a declarat Ciprian Stănescu, Președinte și CEO, Social Innovation Solutions.

Printre cei 60 de invitați ai evenimentului, se numără lideri globali în domeniu, experţi şi antreprenori precum Elina Bardram, Head of International Relations Unit, DG Clima, Comisia Europeană; Hans van der Loo, Președinte, Institute of Integrated Economic Research; Linda Zeilina, CEO și fondatoare, The International Sustainable Finance Centre (ISFC); Peter Elwin, șeful programului Food & Land Use, Planet Tracker; Georgia Elliott Smith, Managing Director, Element Four, Paolo Piffaretti, CEO, Carbon X; François Bloch, CEO, BRD Groupe Société Générale; Céline Coulibre-Duménil, Director CSR, Auchan Retail International sau Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

„Suntem aliniați în misiunea noastră comună de a informa și educa consumatorii și alte părți interesate, privind efectul schimbărilor climatice. Ne dorim în același timp să deschidem noi căi de comunicare și cooperare în ceea ce privește decarbonizarea produselor alături de partenerii noștri. Principala pârghie de acțiune constă în construirea unui plan comun setând noi standarde pentru practici sustenabile în agricultură, eco-designul produselor, energie regenerabilă, combaterea risipei alimentare, eficacitatea resurselor și proiecte de economie circulară”, a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate, Auchan România.

„Misiunea Mastercard este de a crea o economie sustenabilă şi incluzivă. Credem în principiul „force for good”, iar toate acțiunile companiei sunt construite astfel încât să contribuie la bunăstarea oamenilor și prosperitatea planetei”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager România şi Croaţia, Mastercard.

Prima ediție a Climate Change Summit a avut loc în octombrie 2022 și a reunit peste 70 de speakeri globali și aproximativ 1200 de participanți la evenimente, discuții și dezbateri despre soluțiile la provocările climatice viitoare și transformările în energie, lanțul alimentar, orașe sau politici. De asemenea, aproape 1 milion de persoane au urmărit transmisiunea live pe Twitter și YouTube.

Climate Change Summit 2023 este organizat de Social Innovation Solutions, alături de BRD Groupe Société Générale, Auchan România în calitate de partener strategic, Mastercard – climate partner, și cu susținerea Société Générale Global Solution Center, European Climate Foundation și EPG. Printre partenerii organizaționali se numără Confederația Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Romanian Business Leaders, Coaliția pentru Economie Circulară, Ambasada Sustenabilității, WWF România, EFdeN, Institutul European din România, Fundația Leaders, Envisia, Europe Direct, GEYC, Consiliul Tineretului din România, Carbon Expert, Infoclima, Valea Verde, Global Shapers Bucharest Hub, Solutions, Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, Camera de Comerț Româno-Elenă, și partenerii media Hotnews și NewsEnergy.