Circa 400 de milioane de euro vor fi disponibili, în perioada ianuarie 2026 – septembrie 2029, pentru renovarea energetică și tranziția spre o economie cu emisii scăzute de carbon, în Europa Centrală și de Est, printr-un mecanism de finanțarea al Băncii Europene de Investiții (BEI). Platforma multi-regională de finanțare a BEI a fost prezentată în cadrul celei de-a doua ediții a mesei rotunde din seria SMAFIN Expanded, cu tema „Finanțarea sustenabilă a eficienței energetice”.

Desfășurat săptămâna trecută, evenimentul a detaliat, în panelul „Mecanisme de finanțare pentru renovarea energetică și tranziția spre o economie cu emisii scăzute de carbon”, ce linii de finanțare vor fi deschise în curând. Astfel, prin mecanismul BEI se poate accesa finanțare cu dobândă subvenționată, necesitând o cofinanțare de minimum 10%.

Acesta se adresează tuturor tipurilor de clădiri, de la locuințe unifamiliale (cu plafoane începând de la 20.000 euro per proiect) până la clădiri din sectorul public (cu plafoane de 1,54 sau 5 milioane euro), cu o maturitate de până la 15 ani. Obiectivul este modernizarea a 12.500 de clădiri până la finalul anului 2029.

La masa rotundă, Banca de Investiții și Creditare a prezentat pentru perioada 2025-2027 Strategia de Investiții și Creditare care definește prioritățile strategice și produsele financiare menite să abordeze deficitele de finanțare identificate pe piață și să ofere sprijin specific atât pentru sectorul privat, cât și pentru autoritățile/entitățile publice locale.

„Suma alocată pentru necesarul de investiții este mică, dar reprezintă un prim pas important. Este esențial să observăm cum se va dezvolta tranziția verde, având în vedere schimbările globale actuale. Nu putem susține tranziția verde doar prin fonduri nerambursabile. Economia trebuie să genereze resurse proprii, pentru a se autosusține pe termen lung. Investițiile trebuie să fie însoțite de strategii de dezvoltare economică durabilă, care să permită inovații și creșterea eficienței energetice, astfel asigurându-se un impact pozitiv asupra mediului și a societății. Pe termen lung, este crucial ca tranziția verde să fie integrată în procesele economice existente pentru a asigura sustenabilitatea”, a declarat Andrei Botiş, Președinte, Romania Green Building Council (ROGBC) și CEO al Appraisal & Valuation (NAI Romania).

Celelalte sesiuni tematice în cadrul evenimentului au fost:

  • „Extinderea capacității și asigurarea sustenabilității ghișeelor unice pentru eficiență energetică” – în cadrul căreia au fost dezbătute oportunități și provocări în procesul de operaționalizare a acestora, împreună cu reprezentanți ai ghișeelor unice, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și ai mediului economic. Se anunță inițiative relevante pentru instruirea angajaților la nivel de consilii județene, precum și pentru dezvoltarea de platforme de informare și sprijin care să conducă în viitor la oferirea de servicii integrate de renovare energetică (informare, finanțare și asistență tehnică).
  • „Combaterea sărăciei energetice prin programe adaptate” s-au identificat principalele bariere tehnice, legislative și administrative care limitează progresul tranziției energetice a clădirilor în România, inclusiv infrastructura electrică deficitară și capacitatea administrativă redusă a autorităților locale. S-a subliniat faptul că aproximativ jumătate dintre gospodăriile din România sunt afectate de diverse forme de sărăcie energetică, necesitând implementarea unor soluții personalizate și măsuri integrate.

Evenimentul a fost organizat de partenerii români ai proiectului SMAFIN Expanded – Romania Green Building Council (RoGBC) și Clusterul pentru Promovarea Clădirilor cu Consum de Energie Aproape Egal cu Zero (Pro-nZEB). Acesta a beneficiat de prezența Guvernului României prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor.

Masa rotundă continuă forumurile pentru investiții durabile în energie organizate anterior de Comisia Europeană (2018-2019) și evenimentele din cadrul proiectului SMAFIN (2021-2023), fiind finanțată de Uniunea Europeană prin Programul LIFE.

Consiliul Român pentru Clădiri Verzi este o asociație non-profit care susţine cauza construirii în mod responsabil faţǎ de mediul înconjurǎtor, fiind organizația care acordă certificatele Green Home – termen folosit pentru clădirile construite și utilizate într-un mod responsabil față de mediul înconjurător, în tot ciclul de viață al acestora: design, construcție, folosință, întreținere, renovare și demolare. Fondată în 2014, RoGBC are între obiective facilitarea accesului la cele mai moderne programe de training, pentru a crea un grup de experți în domeniul clădirilor verzi; contribuția la dezvoltarea unui cadrul legislativ pentru construcțiile sustenabile; implementarea unui sistem național de standarde și certificări pentru clădiri verzi; precum și susținerea dezvoltării unei industrii a construcțiilor verzi, cu scopul de a poziționa România ca lider în sectorul construcțiilor sustenabile din regiune.

Pro-nZEB Cluster este o asociație non-profit, înființată la începutul anului 2016, cu obiectivul principal de a promova conceptul de clădire cu consum de energie aproape zero (nZEB) în România, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră generate de utilizarea clădirilor.

Scopul clusterului Pro-nZEB este de a reuni principalii actori din piața materialelor de construcții, instituțiile de cercetare și dezvoltare, organizațiile reprezentative din domeniul educației, autoritățile publice, asociațiile profesionale și alte organizații cu rol catalizator, pentru a crea și îmbunătăți relațiile de colaborare în vederea dezvoltării și implementării în România a conceptului de clădiri cu consum de energie aproape zero (nZEB).