România își consolidează relațiile bilaterale cu Polonia și a înființat recent Institutul European pentru Dezvoltare Durabilă. Acesta facilitează transferul internațional de know-how, iar printre obiectivele Institutului se numără implementarea principiilor sustenabilității în politicile publice.
De asemenea, vor fi dezvoltate instrumente eficiente pentru întărirea capacității instituționale a autorităților locale în chestiuni legate de protecția mediului, economie circulară, schimbări climatice și alte aspecte ale dezvoltării durabile, creșterea nivelului de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) și adoptarea unui set de acțiuni eficiente pentru implementarea ODD la nivel local.
Dintre cele 193 de țări membre ONU, Polonia se situează pe locul 9, cu un indice de evaluare a progresului performanței în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă de 81.80 (SDG Index score), iar România pe locul 35 – cu un scor de 77.46.
Institutul este fondat de ARDLD – Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă – condusă de Alina Bilan, partener al casei de avocatură ONV LAW și CERS – Centrul European de Resurse pentru Sustenabilitate, împreună cu Societatea Polono-Română din Cracovia.
“Institutul European pentru Dezvoltare Durabilă este prima inițiativă de acest tip pe care țara noastră o demarează. Fiecare participant la acest proces, fie el primar, reprezentant al societății civile, om de afaceri sau reprezentant al mediului academic, deține un rol important, deoarece, prin utilizarea eficientă a experiențelor și competențelor fiecăruia, putem învăța, evolua și construi împreună un viitor sustenabil pentru comunitățile locale”, declară Alina Bilan.
Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă este o organizație nonguvernamentală non-profit, care are în centrul preocupărilor sale sprijinirea implementării Obiectivelor Globale de Dezvoltare Durabilă atât la nivel local, cât și la nivel național. ARDLD militează pentru ca cele 17 obiective, incluse în Agenda 2030, să devină o preocupare comună, atât pentru Guvern, autorități centrale și locale, dar și pentru mediul de afaceri și organizații ale societății civile.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate