RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, deschide în județul Brașov cel de-al treilea centru regional de colectare a ambalajelor SGR, situat în cadrul parcului logistic VGP.
Cu o suprafață de 3.300 de metri pătrați, centrul regional din Brașov este dotat cu echipamente avansate de procesare a ambalajelor, care includ mașini de numărat PET și doze de aluminiu, mașini de numărat ambalaje din sticlă, buncăre pentru depozitarea sticlei și prese de balotat. Capacitatea anuală de procesare a centrului de la Brașov este de peste 240 de milioane de ambalaje.
”După cum am anticipat de la începutul lansării sistemului, deschiderea graduală a centrelor regionale va fi coordonată cu creșterea numărului de ambalaje SGR pe piață. În prezent, avem trei centre RetuRO operaționale, care pot procesa cumulat peste 1,7 miliarde de ambalaje anual, de peste trei ori mai mult decât totalul ambalajelor SGR introduse pe piață până în prezent. Vom continua să ne concentrăm pe extinderea infrastructurii și în următoarele 3 luni, avem planificată deschiderea centrelor din județele Ilfov, Dolj, Bacău și Prahova. SGR este o premieră, dar și o oportunitate uriașă de schimbare în bine a României, cu un mediu mai curat și încurajând un comportament responsabil la nivelul fiecăruia dintre noi”, a declarat Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.
Centrul regional va deservi județele Brașov, Harghita, Covasna, Sibiu și zonele înconjurătoare. Aici vor fi transportate atât ambalajele de băuturi SGR colectate manual, cât și automat, prin echipamente de tip RVM. Operaționalizarea acestei unități de procesare a ambalajelor SGR creează noi de locuri de muncă ecologice, noul centru având aproximativ 40 de angajați.
Sistemul de Garanție-Returnare a evoluat constant în primele luni de la lansare, un număr tot mai mare de ambalaje SGR fiind puse pe piață de către producători în această perioadă și returnate de către consumatori în centrele special amenajate. În primele 3 luni de funcționare a sistemului, consumatorii au returnat în total peste 23 de milioane de ambalaje SGR, numărul acestora crescând exponențial de la 31.000 de unități în decembrie 2023, la 21 de milioane în luna februarie, fiind estimate peste 60 de milioane de unități returnate în luna martie. Cea mai mare parte a acestor ambalaje a fost deja direcționată către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism, confirmând astfel funcționarea eficientă a SGR.
Sistemul de Garanție-Returnare din România a fost gândit pe baza celor mai bune practici la nivel internațional. În acest moment, un astfel de sistem este implementat în 41 de țări la nivel mondial și în 15 țări europene, printre care și România. Studiile de caz arată că în țările în care a fost implementat, ratele de colectare au crescut până la 90%, într-un interval de doi, până la trei ani.
Sistemul de Garanție-Returnare reprezintă un pas semnificativ în direcția promovării unei economii circulare în România. SGR este un instrument util, transparent și accesibil, care contribuie la un mediu mai curat pentru un viitor sustenabil.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate