Restart Energy a finalizat implementarea unui proiect fotovoltaic pentru Compania Teleferic Cindrel, administrator al domeniului de schi Păltiniş Arena, în valoare de aproximativ 300 000 de euro. Investiția beneficiarului va fi amortizată în 3 ani. Proiectul este format din 800 de panouri situate la sol în Păltiniș Arena, județul Sibiu. Panourile acoperă o suprafață de 5 500 mp și vor produce 445 MWh de energie pe an, acoperind integral consumul energetic al companiei.

„Energia verde generată de acest sistem ne conferă o independență energetică completă, astfel, în prezent, ne bazăm pe o sursă de energie sigură, stabilă și economică, fără a depinde de rețelele tradiționale sau de fluctuațiile de preț din piața energiei. Pe de altă parte, reducem substanțial emisiile de carbon asociate activităților noastre și contribuim la eforturile de combatere a schimbărilor climatice”, spune Dan Gherman, administrator compania Teleferic Cindrel.

„Prin furnizarea de soluții personalizate de eficiență energetică, ne dorim să creăm un cadru în care energia verde să devină accesibilă și eficientă pentru diverse domenii, contribuind astfel la o economie mai curată și mai responsabilă. Acest demers este mai mult decât o simplă adaptare la cerințele actuale ale pieței – el face parte din angajamentul nostru de a construi un ecosistem energetic sustenabil, care să răspundă atât cerințelor energetice ale prezentului, cât și provocărilor de mediu cu care ne confruntăm la nivel global”, spune Armand Domuța, CEO & Founder Restart Energy

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte  regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.

În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.

În iunie 2024, grupul Restart Energy a încheiat un contract de racordare cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic de 500 MW, în urma căruia peste 200.000 de gospodării vor fi alimentate cu energie verde. Parcul fotovoltaic va produce anual peste 800 000 MWh și va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 tone pe an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viață a proiectului, însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.

Portofoliul de proiecte fotovoltaice al Grupului Restart Energy în curs de dezvoltare este de peste 1.000 MWp.

În iunie 2024, Restart Energy a emis cea de-a doua emisiune de obligațiuni corporative, după cea din 2021, REO29E, care urmează să fie listată la Bursa de Valori București.

Restart Energy își propune extinderea capacității de energie regenerabilă la peste 1 GW până în 2030

Restart Energy are în plan creșterea semnificativă a producției de energie regenerabilă și integrarea sustenabilității în toate aspectele operaționale ale companiei. Construind constant ferme solare de mari dimensiuni și alte proiecte regenerabile, compania își propune să contribuie nu doar la satisfacerea cererii tot mai mari de energie curată, ci și la reducerea emisiilor de carbon în piețele pe care le deservește.

Pe termen mediu, managementul companiei intenționează să aloce un buget important pentru investiții în tehnologii de ultimă generație, precum stocarea energiei și soluții de rețea inteligentă, care să îmbunătățească fiabilitatea și eficiența energiei regenerabile și să permită  integrarea unei cantități mai mari de energie curată în rețea.

În ceea ce privește sustenabilitatea, Restart Energy își concentrează eforturile pe reducerea propriei amprente de carbon și susținerea clienților în îndeplinirea aceluiași obiectiv, oferind soluții energetice complete, inclusiv servicii de management energetic și programe de reducere a emisiilor de carbon.