REHAU Window Solutions România a primit distincția „Edutainment Leadership Award for Business Organization” la Gala Itsy Bitsy „Lideri pentru Liderași” pentru campaniile sociale derulate în 2022, care au adus un plus de eficiență, siguranță și confort în viața de familie.
În ultimii doi ani, REHAU Window Solutions s-a implicat în numeroase proiecte dedicate familiilor, care au adus în prim-plan starea de bine emoțională a acestora și stimularea creativă a copiilor. Proiectele derulate împreună cu Itsy Bitsy arată orientarea REHAU Window Solutions în zona de responsabilitate socială, ajutând copiii să depășească perioade dificile, cum a fost pandemia, sau să le stimuleze creativitatea prin joacă.
„Ne bucurăm că ne putem implica în astfel de proiecte care se aliniază perfect cu valorile brandului REHAU Window Solutions. Pentru noi, distincția primită la Gala Itsy Bitsy demonstrează că suntem un brand care aduce un aport substanțial în ceea ce privește siguranța și confortul în viața de familie. În ultimii doi ani, cu ajutorul partenerilor noștri, am reușit să dăm viață brandului REHAU, să aprindem o scânteie în inima audienței printr-o relaționare autentică, în care oferim suport și empatie. Parteneriatul cu Itsy Bitsy ne ajută să ne conectăm cu familii din întreaga țară, pe care le surprindem în confortul căminului și le oferim bucuria de a fi împreună”, a spus Mihaela Paraschiv, Corporate Communication & Marketing Manager REHAU Window Solution România.
Proiectul „Super mame dincolo de ferestre” a fost prima colaborare dintre REHAU Window Solutions și Itsy Bitsy, prin care mamele care se simt copleșite de griji au primit suportul emoțional necesar pentru a regăsi puterea de a fi alături de familie. REHAU a deschis ferestrele a peste 600 de familii, iar prin intermediul campaniilor radio și online a comunicat către un target de peste 3,5 milioane de adulți din marile orașe ale țării.
Totodată, REHAU Window Solutions și Itsy Bitsy au construit un proiect dedicat sărbătorilor de iarnă, prin care familii din întreaga țară au primit bucuria de a fi împreună și au fost suprinse în confortul propriului cămin.
În 2022, REHAU Window Solutions a adăugat în calendar „1uniFEST”, eveniment dedicat zilei de 1 iunie, cu trei ateliere organizate pentru copii prezenți – ENERGIE, ECHILIBRU și IMAGINAȚIE. Acestea reflectă valorile și viziunea REHAU Window Solutions pentru generațiile actuale și viitoare. Copiii s-au putut bucura de activități precum desen, sărituri în sac și jocuri interactive de echipe. Evenimentul a avut loc în parcul Alexandru Ioan Cuza din București și a adunat peste 130.000 de participanți.
Parteneriatul dintre REHAU Window Solutions și Itsy Bitsy va continua și în 2023. Pe lângă activitățile tradiționale, anul acesta va adresa problema lipsei de comunicare dintre generații. Astfel, va fi lansată o serie de materiale care-i vor îndemna pe adulți „să-și deschidă ferestrele” către noile generații, printr-o mentalitate deschisă.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate