Fundația Comunitară Timișoara împreună cu Decathlon România anunță cele 2 proiecte finanțate în cadrul fondului  „Sportul pentru toți”, programul care pune în mișcare anul acesta comunități din 4 orașe din țară. Valoarea totală a fondului de finanțare pentru anul 2023 este de 210.000 lei, la Timișoara.

Programul se adresează instituțiilor de învățământ și asociațiilor și vizează proiecte de investiții care fac sportul mai ușor de practicat în școlile și liceele din orașul nostru. Programul se află la a doua ediție în Timișoara, anul trecut fiind reabilitate terenuri și săli de sport de la patru școli din oraș.

Cele două școli care vor beneficia de finanțare în 2023 sunt Școala Gimnazială nr. 21 „Vincențiu Babeș” și Școala Gimnazială nr. 27.

La Școala Gimnazială nr. 21 „Vincențiu Babeș” va fi refăcut terenul de sport din curtea școlii, teren aflat într-o stare de degradare accentuată. A doua școală câștigătoare este Școala Gimnazială nr. 27, unde va fi construit un teren de baschet.

Valoarea totală a investițiilor în cele două școli este de 272.470 lei, din care 210.000 de lei vor fi acoperite prin program, iar restul sumei va fi asigurată de aplicanți din fonduri proprii sau alte fonduri atrase. Lucrările vor fi finalizate la ambele școli până în noiembrie 2023.

Programul „Sportul pentru toți”, derulat de Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Prahova și Fundația Comunitară Brașov împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca cetățenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță. În 2023, inițiatorii fac echipă pentru a oferi copiilor și tinerilor facilități sportive atractive în școli și licee, pentru o creștere sănătoasă.

Programul se află la a treia ediție în București și Brașov, la a doua ediție în Timișoara și la prima ediție, în Prahova.