Programul „Energie pentru sănătate” este o inițiativă dedicată creșterii accesului la servicii medicale pentru persoanele vulnerabile din sudul României, susținută de Rompetrol, cu o valoare totală estimată la aproximativ 200.000 de euro. În perioada 15 aprilie- 15 mai 2026, persoane fără asigurare medicală sau cu venituri reduse vor putea beneficia de consultații și investigații medicale gratuite în Călărași, Oltenița, Fundulea și Buzău, prin intermediul unor unități medicale partenere.

Programul își propune să ofere sprijin concret comunităților în care accesul la servicii medicale este limitat, contribuind la prevenția și depistarea timpurie a unor afecțiuni cronice.

Lansarea programului are loc într-un moment în care sistemul public de sănătate din România se confruntă cu presiuni majore. Conform unui raport realizat de OECD, România alocă aproximativ 6,3% din PIB pentru sănătate, unul dintre cele mai scăzute procente din Uniunea Europeană. Totodată, aproape 80% din bugetul CNAS este direcționat către tratament și spitalizare, în detrimentul prevenției și consultațiilor ambulatorii. Aceste dezechilibre se reflectă și în indicatorii de sănătate publică: România se numără printre statele europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalității prevenibile și tratabile.

În acest context, persoanele neasigurate sau familiile cu venituri reduse sunt cele mai afectate, având acces limitat la investigații și la consultații de specialitate. În multe comunități din sudul țării, distanța față de servicii medicale și costurile asociate îngrijirii medicale reprezintă obstacole majore.

Programul este dedicat persoanelor care nu au asigurare medicală CNAS, beneficiază de venit minim de incluziune (VMI) sau se confruntă cu dificultăți în accesarea serviciilor medicale din cauza veniturilor reduse.

Serviciile medicale sunt oferite prin intermediul unor unități medicale partenere, cu experiență și infrastructură modernă, în Oltenița, Călărași, Fundulea și Buzău.

La Alpha Clinic Oltenița, Alpha Clinic Călărași și Alpha Clinic Fundulea, pacienții pot beneficia gratuit de consultații și investigații în specialități precum diabet, cardiologie, ginecologie, oftalmologie, ORL, neurologie, urologie, medicină internă, endocrinologie sau psihiatrie. Programările pentru aceste locații se realizează la numărul 021 9303.

În județul Buzău, serviciile sunt oferite prin Spitalul „Sfântul Sava”, Secția exterioară Pătârlagele, unde sunt disponibile investigații precum radiografii pentru depistarea tuberculozei, EKG, teste de glicemie, ecografii pentru afecțiuni hepatice sau pancreatice și consultații cardiologice. Programările se pot face la 0238 500 110.

Programările se realizează telefonic, în limita fondurilor disponibile, iar persoanele interesate trebuie să menționeze înscrierea în programul „Energie pentru Sănătate”.

Programul este derulat de Asociația de Dezvoltare Ecologică Intercomunitară „Sf. Maria” cu sprijinul Rompetrol. Prin această inițiativă, mii de persoane pot beneficia de investigații și consultații medicale care, în mod normal, ar fi dificil de accesat. Prin contribuția la acest program, Rompetrol își reafirmă angajamentul de a sprijini comunitățile în care își desfășoară activitatea și de a contribui la dezvoltarea unor inițiative cu impact social real, în domenii esențiale precum sănătatea și prevenția.

Energie pentru Sanatate
Energie pentru Sanatate