Cu ajutorul fondurilor de la stat, instalarea de panouri fotovoltaice a luat avânt printre consumatorii casnici. Astfel, ei pot deveni prosumatori, adică persoane care produc energie electrică pentru propriul consum, dar și pentru ceilalți consumatori atunci când produc mai multă energie decât utilizează. De altfel, producția de energie electrică de la prosumatori ar putea fi soluția pentru un sistem energetic mai curat și independent. 

Ministerul Mediului a reușit, într-un final, să deblocheze programul „Casa Verde Fotovoltaice” și primele aproape 10.000 de dosare au fost aprobate, astfel încât pot începe instalarea panourilor. Programul va avea un buget record în acest an, de două miliarde lei, Destinat persoanelor fizice, programul oferă până la 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Anul trecut au fost depuse aproape 90.000 de dosare, dar abia anul acesta va începe efectiv instalarea.

La începutul anului trecut, în țara noastră erau 44.000 de prosumatori, cu o capacitate de producție cumulată de 478 MW. La începutul acestui an, numărul de prosumatori a ajuns la 108.000, iar capacitatea de producție este de 1.400 MW, aproximativ egală cu cea a centralei de la Cernavodă. Iar acest număr este estimat să se dubleze în perioada următoare, cu condiția și ca rețeaua de energie electrică să țină pasul cu dezvoltarea, iar sistemul să fie capabil să echilibreze toate sursele de producție cu consumul.

Recent, a fost înființată Asociația Prosumatorilor și Comunităților Energetice (APCE), care a depus deja documentația pentru aderare la asociația de profil din Europa, RESCOOP, cu sediul la Bruxelles. Pe lângă implicarea în adoptarea legislației de profil și apărarea drepturilor prosumatorilor, Asociația își propune să ajute la înființarea de comunități de energie, în care se află un număr de prosumatori și unul de consumatori, astfel încât energia produsă în exces să fie utilizată de cei din comunitate, iar compensarea să se facă la nivel de comunitate. Portugalia și Grecia sunt exemple de state în care astfel de comunități funcționează foarte bine, în Grecia existând peste 1.000 de comunități de diferite dimensiuni. În total, în Europa sunt peste 2.200 de comunități energetice, care adună peste 2,5 milioane de persoane fizice și juridice.

Ghidul prosumatorilor

Compania de distribuție Delgaz Grid a realizat și un ghid pentru persoanele fizice sau juridice care doresc să-și instaleze sisteme de panouri fotovoltaice, în carele pune la dispoziție informații detaliate legate de pașii și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a dobândi calitatea de prosumator. Ghidul se găsește la secțiunea Prosumatori pe website-ul companiei delgaz.ro. Avizele necesare, termenele sau modalitatea de vânzare a surplusului de energie electrică sunt câteva dintre informațiile care se găsesc în Ghidul prosumatorului.

Numărul celor interesați să devină prosumatori a crescut fulminant în ultimii ani și sunt convinsă că tendința se va manifesta și în perioada următoare. Dacă în anul 2020, aveam în jur de 60 de prosumatori racordați la rețeaua noastră de distribuție, la finele anului 2023 numărul total a ajuns la 14.600, iar pentru acest an estimăm că vom integra circa 12.000 de noi prosumatori., spune Mihaela Cazacu, director general adjunct al Delgaz Grid.

Cea mai amplă secțiune din ghid este dedicată Călătoriei clientului unde sunt detaliate cazurile particulare în care se pot afla cei care doresc să producă energie electrică pentru consumul propriu cu ajutorul panourilor fotovoltaice, respectiv:

  1. Clientul nou care își construiește un imobil și care se racordează la utilități;
  2. Clientul existent care are nevoie de creșterea puterii de consum și pentru aceasta este nevoie să modifice instalația electrică;
  3. Clientul existent care își montează o instalație de producere a energiei electrice sau instalează o centrală de putere mai mică sau egală cu puterea aprobată pentru consum.

Începând de anul trecut, a fost pusă la dispoziția viitorilor prosumatori o platformă dedicată pe site-ul delgaz.ro, unde aceștia pot depune documentația necesară pentru racordarea la rețea și obținerea statutului de producător de electricitate din surse regenerabile.

Pentru a accesa această platformă, cei interesați pot crea un cont pe delgaz.ro sau se pot loga la contul deja existent. Aici clienții își pot completa datele și pot descărca formularele aferente fiecărui pas și li se indică ce documente sunt necesare și de unde pot fi obținute. Totodată, clienții pot afla, direct de la sursă, stadiul solicitărilor și care sunt pașii ce urmează pentru a obține certificatul de prosumator. Dosarul pentru racordare se poate depune și fizic la Centrele de Relații cu Publicul ale companiei Delgaz Grid.