Începând cu luna iunie 2025, toate abonamentele PPC blue includ și asistența rutieră gratuită în caz de pană, defecțiune sau accident, cât și tractare gratuită până la cea mai apropiată stație publică de încărcare, dacă bateria scade sub 10%.

Serviciul este disponibil pe teritoriul României și este dedicat clienților care au un abonament activ de cel puțin 3 luni (luna în curs și două luni anterioare consecutive), este destinat exclusiv vehiculelor electrice și poate fi utilizat o dată la fiecare 12 luni de la prima solicitare.

Ne dorim ca fiecare drum parcurs cu mașina electrică să fie lipsit de griji. De aceea, extindem constant gama de servicii incluse în abonamentele noastre, pentru ca utilizatorii PPC blue să aibă mereu parte de siguranță, confort și încredere”, a declarat Andreea-Dana Popescu, director al PPC Blue România.

În România, PPC blue operează peste 600 de puncte de încărcare în toate județele țării, cu o putere totală instalată de peste 14.000 kW, și oferă soluții integrate de mobilitate electrică clienților rezidențiali, companiilor și instituțiilor publice din întreaga țară.

În 2024, șoferii care și-au încărcat mașinile electrice la stațiile PPC blue au parcurs în total 10.500.000 de km, înregistrând un consum mediu de 0,20 kWh per km.

PPC blue instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de încurajarea mobilității electrice.